Părinții și copiii din Sectorul 5, în dialog cu specialiști despre prevenirea dependențelor și importanța sprijinului familial

Adolescența, o etapă marcată de transformări emoționale, comportamentale și sociale, aduce provocări atât pentru tineri, cât și pentru familiile acestora. Schimbările de comportament, influența anturajului, consumul de alcool și droguri sau utilizarea excesivă a tehnologiei pot reprezenta factori de risc, motiv pentru care identificarea timpurie a semnelor de alarmă și menținerea unei comunicări deschise între părinți și copii sunt esențiale.

Aceste teme s-au aflat în centrul unui eveniment de informare și prevenire organizat pe 14 octombrie de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 5, care a reunit specialiști, părinți, copii și tineri într-un dialog despre provocările adolescenței și soluțiile de sprijin pentru familii. Întâlnirea s-a desfășurat în cadrul proiectului „ChildHub 5”, dedicat sprijinirii copiilor și familiilor vulnerabile, reducerii riscului de excluziune socială și prevenirii separării copiilor de familie.

Încrederea dintre părinte și copil se construiește prin dialog, nu prin teamă

Cum reacționăm atunci când adolescentul nostru greșește? Îl ascultăm sau ne grăbim să îl judecăm?

În cadrul evenimentului din 14 octombrie, Dr. Laura Stanciu, medic specialist în psihiatrie pediatrică, a vorbit despre cât de importantă este relația de încredere dintre părinți și adolescenți, mai ales atunci când aceștia se confruntă cu situații dificile sau cu riscul consumului de alcool și droguri.

Schimbările bruște de comportament, izolarea, scăderea rezultatelor școlare, modificarea anturajului sau pierderea interesului pentru activitățile obișnuite pot indica existența unor dificultăți care necesită atenția părinților.

Reacțiile impulsive, criticile și pedepsele pot crea distanță, făcându-i pe adolescenți să ezite să ceară ajutor tocmai atunci când au cea mai mare nevoie. De aceea, este esențial să observăm schimbările de comportament, să ascultăm fără să judecăm și să păstrăm deschisă comunicarea.

Un copil care știe că poate vorbi cu părintele său fără teama de a fi umilit sau respins va avea mai mult curaj să ceară sprijin.

Dr. Laura Stanciu a vorbit și despre importanța recunoașterii semnelor de suferință emoțională și despre rolul părinților în sprijinirea copiilor care trec prin momente dificile.

Anxietatea, bullying-ul, teama de a fi judecat sau experiențele dificile pot influența profund starea emoțională și comportamentul unui copil.

Când un copil se retrage, renunță la activitățile preferate sau nu mai vrea să meargă la școală, în spatele acestor schimbări se poate ascunde o suferință pe care nu știe cum să o exprime.

Refuzul de a merge la școală, izolarea, pierderea interesului pentru activitățile care înainte aduceau bucurie sau schimbările bruște de comportament pot fi semnale că un copil are nevoie de ajutor.

De aceea, este esențial să privim dincolo de comportament, să ascultăm fără să judecăm și să oferim sprijin cu răbdare și înțelegere.

Un copil nu va spune întotdeauna imediat ce îl doare. Dar atunci când știe că este ascultat, respectat și înțeles, îi poate fi mai ușor să ceară ajutor.  

Copiii învață din ceea ce le spunem, dar mai ales din ceea ce ne văd făcând!

Cât de des verificăm telefonul atunci când suntem alături de cei mici? Și cât de mult influențează propriile noastre obiceiuri digitale relația lor cu tehnologia?

Andreea Hurezeanu, coordonator dezvoltare în cadrul Organizației Salvați Copiii, a vorbit în cadrul evenimentului despre importanța exemplului oferit de părinți și despre construirea unor obiceiuri digitale sănătoase în familie.

Copiii preiau comportamentele adulților din jurul lor. De aceea, este important nu doar să stabilim limite privind timpul petrecut în fața ecranelor, ci și să fim atenți la modul în care noi înșine folosim tehnologia.

Să fim prezenți în viața digitală a copiilor, să le arătăm interes pentru ceea ce descoperă online și să păstrăm dialogul deschis, astfel încât să aibă încredere să ne ceară ajutorul atunci când întâmpină dificultăți.

Schimbarea poate începe cu un gest simplu: mai puțin timp pe telefon atunci când suntem împreună și mai mult timp pentru conectare. Pentru că scopul nu este să eliminăm tehnologia din viața copiilor, ci să îi ajutăm să o folosească echilibrat și responsabil.  

Locul din care pornești nu definește cât de departe poți ajunge!

Evenimentul a acordat un loc important și experiențelor copiilor și tinerilor beneficiari ai activităților și serviciilor oferite prin centrele de zi ale DGASPC Sector 5, care au împărtășit din experiența lor de viață.

Florica-Alexandra Tănase, prezentatoare TV, în vârstă de 24 de ani, care a împărtășit din propria experiență de viață, după ce a trecut prin Centrul de zi Mihail Sadoveanu. Mesajul ei pentru copii și adolescenți a fost unul plin de încurajare: circumstanțele în care creștem nu trebuie să ne limiteze visurile și nici să ne definească viitorul.

Prin educație, perseverență, încredere în propriile forțe și sprijinul celor din jur, fiecare tânăr poate descoperi noi oportunități și își poate construi propriul drum. Altfel spus, nu contează doar de unde vii, ci și unde îți dorești să ajungi.

La eveniment au participat, de asemenea, Viviana Laura Anghel, manager de proiect și director executiv al Direcției Protecția Drepturilor Copilului, precum și specialiști și membri ai personalului de sprijin din cadrul centrelor de zi.

Dincolo de temele referitoare la dependențe și comportamente de risc, întâlnirea a adus în discuție și aspecte privind protecția drepturilor copilului, responsabilitățile parentale, prevenirea separării copiilor de familie și accesul la servicii sociale.

Un accent deosebit a fost pus pe importanța intervenției timpurii, astfel încât familiile care se confruntă cu dificultăți să poată beneficia de îndrumare și sprijin înainte ca problemele să se transforme în situații de criză.

Consilierea, informarea și accesul la servicii comunitare pot contribui la consolidarea capacității părinților de a răspunde nevoilor copiilor și la menținerea unui mediu familial sigur și stabil. În acest sens, colaborarea dintre familie, specialiști și instituțiile de protecție socială reprezintă un element esențial în prevenirea vulnerabilităților și în promovarea drepturilor copilului.

Despre proiect

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „ChildHub 5 – Sprijin comunitar pentru protecția copiilor și familiilor din Sectorul 5 în vederea prevenirii separării prin Servicii Comunitare Integrate”, cod SMIS 330653, implementat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5.

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, Fondul Social European Plus (FSE+), și se desfășoară în perioada 1 februarie 2025 – 31 ianuarie 2028.

Valoarea totală a proiectului este de 9.928.227,76 lei, din care 3.971.291,10 lei reprezintă cofinanțarea Uniunii Europene.

Rămâi la curent cu activitățile desfășurate în cadrul ”ChildHub 5” urmărind pagina de Facebook a proiectului!


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s