TIC PITIC. Zilele Small Size #10 are loc la finalul lunii ianuarie

Ultimul weekend al lunii ianuarie înseamnă pentru Teatrul Ion Creangă timp și spațiu pentru cei mici. Cea de-a X-a ediție a evenimentului „TIC PITIC – Zilele Small size” are loc între 26 și 28 ianuarie, atât la Sala Mică (Str. Biserica Amzei 21-23), cât și la Sala Mare (Str. Piața Amzei 13).

Programul festivalului include spectacole din străinătate și din țară – inclusiv din repertoriul TIC -, ateliere educative și senzoriale, și este destinat copiilor cu vârsta de la 6 luni la 6 ani.

În rândul instituțiilor publice de cultură de la noi, Teatrul Ion Creangă este primul producător de spectacole adresate publicului foarte tânăr, care acoperă intervalul de vârste al copilăriei timpurii (sub 3 ani). Teatrul este, de asemenea, membru al rețelei internaționale „Small Size Network“, în cadrul căreia se organizează acest eveniment.

Peste 20 de orașe din Europa dedică ultimul weekend al lunii ianuarie celor mici sub îndemnul – „Teatrul nu ține cont de vârstă, ci de curiozitate“. Anul acesta, tema reprezentațiilor și a activităților conexe din programul „Small Size Network“ se numește „Tree Stories“. Fie că e vorba de natură, fie de implicațiile cifrei trei, tema se reflectă deopotrivă în conținutul atelierelor și în numărul trupelor participante la festival. Prin urmare, la actuala ediție aniversară au fost invitate două companii de teatru din străinătate – Teatrul Flores Danza (Mexic), cu „Lasă-ți visele să zboare“ (2+), și Escena Miriňaque (Spania), cu spectacolul „tÁ“ (2+) – și una din țară – Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria (Oradea), care va fi prezentă cu „Norr în lumea culorilor“ (0-3). Teatrul Ion Creangă participă cu două titluri extrem de dragi micilor spectatori – este vorba de „Fără frică“ (3-6) și de „Ursul păcălit de vulpe“ (3-6).

În ceea ce privește modul în care natura se reflectă în conținutul atelierelor, „Cum construim un copac. Atelier interactiv și de bricolaj“, susținut de Editura Katartis, le propune copiilor (3-6 ani) o interesantă călătorie cromatică pe care arborii o fac în lumea anotimpurilor. Aceeași editură susține și „Despre înțelepciune, pe înțelesul tuturor. Atelier interactiv de teatru“, o ocazie și un context minunat în care copiii și părinții, vor desluși tainele acestei calități atât de importante în deciziile pe care le luăm în viață.

Artistul Fernando Leija Flores (Mexic) ne invită la un workshop dinamic și plin de inspirație, „Corpul în mișcare. Atelier creativ de dans“ (2-6 ani), iar Marius Boboc, tânărul actor al Teatrului Ion Creangă, va coordona o altă întâlnire ritmată, în timpul căreia participanții vor descoperi modalități de mișcare împreună, într-o manieră unică și distractivă. Și, nu în ultimul rând, Julieana Drăghici, la rândul ei actriță a Teatrului Ion Creangă, ne va arăta „Curcubeul emoțiilor“, un atelier senzorial pentru cei mai mici (6-12 luni) și fabulosul univers al simțurilor.

Mai multe detalii se găsesc pe site-ul teatrulioncreanga.ro și pe paginile de social media ale Teatrului.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s