Educație prin virtuți și povești cu Alec Blenche, la Cluj-Napoca

Autorul de cărți pentru copii Alec Blenche ajunge la Cluj-Napoca pe 23 septembrie, pentru a susține prima conferință dedicată proiectului „Educație prin virtuți și povești„, organizată de Asociația Eduvit în parteneriat cu Facultatea de Studii Europene Cluj-Napoca.

Alături de Alec Blenche vor fi prezente, la eveniment, Mirela Spiță, profesor MERITO, și Dana Călinescu, coordonator de implementare de programe educaționale, iar impreună vor discuta despre cum putem îmbunătăți procesul didactic plecând de la educația caracterului.

Conferința Educație prin virtuți și povești are loc sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 10:00 la ora 13:00, în sala Facultății de Studii Europene din Cluj-Napoca, iar intrarea este liberă. Locurile sunt însă limitate, astfel că rezervarea se face telefonic (0752.584.730).

Mai multe detalii se găsesc aici.

Înainte de conferință, Alec Blenche le propune familiilor din Cluj o Călătorie muzicală prin povești. Alături de fiica sa, Emma, Alec va susține un spectacol de două ore, sub forma unei călătorii prin muzică și povești cu mesaje pozitive, inspiraționale, de bucurat sufletul. Concertul are loc vineri, 22 septembrie, începând cu ora 18:00, la Cinema Florin Piersic din Cluj, iar intrarea este liberă.

Mai multe detalii se găsesc aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s