Copiii pot învăța să joace fotbal la ”Școala de Fotbal Fundația Olimpică Română”

Fundația Olimpică Română lansează Școala de Fotbal Fundația Olimpică Română, în cadrul căreia oferă cursuri gratuite de inițiere în fotbal pentru fete și băieți cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.

Cursurile se vor desfășura de luni până vineri, în intervalul orar 16:30 -18:00 la Complexul Sportiv Ion Țiriac, Strada Ion Vlad, numărul 20-40, București.

”Scopul acestui proiect este inițierea copiilor în fotbal, unul dintre cele mai îndrăgite sporturi la nivel național, indiferent dacă ne referim la sport de agrement sau de performanță. Cu siguranță antrenamentele din cadrul Școlii de Fotbal a Fundației Olimpice Române vor reprezenta baza unui stil de viață activ și a colaborării la nivel de echipă”, a declarat Ion Țiriac.

Înscrierile copiilor la program se poate face telefonic, la numărul 0740.959.739, în limita celor 80 de locurilor disponibile.

Pe 9 octombrie, la Complexul Sportiv Ion Țiriac din București, copiii înscriși deja au participat la selecția pentru grupele debutante.

Programul se va desfășura în perioada octombrie 2022 – martie 2023, iar copiii înscriși vor beneficia de antrenamente gratuite pe durata întregii perioade. Juniorii vor avea acces gratuit pe terenul de fotbal din cadrul Complexului Sportiv Ion Țiriac, certificat 2 stele FIFA, și de experiența antrenorilor licențiați.
Programul de fotbal va fi susținut de fotbaliștii Marius Bâtfoi și Bogdan Stelea Jr., specializați în sportul pentru copii.

Antrenorii Bogdan Stelea Jr. și Marius Bâftoi

Bogdan Stelea Jr. și-a făcut debutul în lumea fotbalului la mijlocul anilor ’90. În cariera sa de fotbalist profesionist a jucat pentru cluburile Dinamo, Sportul, AFC Progresul București, CS Otopeni, FC Voluntari, CS Sportul Snagov și AFC Chindia Târgoviște.

Marius Bâtfoi este un fost fotbalist român, care a jucat pentru cluburile naționale de fotbal Steaua București(FCSB) , Astra Giurgiu, Unirea Urziceni, Voința Snagov, CS Otopeni, Academica Clinceni, Dunărea Galați, CS Balotești, ASA Târgu Mureș, AFC Chindia Târgoviște, CSA Steaua București, CS Tunari și cluburi internaționale, precum: Al Oruba (Emiratele Arabe Unite) și Flota Swinoujscie (Polonia). Marius are experiență de patru ani în antrenarea grupurilor de copii.

Mai multe detalii se găsesc pe www.fundatiaolimpica.ro.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s