Musical excepțional marca Opera Comică pentru Copii, în cinematografele din toată țara

Spectacolul de musical „Erus și Valea Iubirii”, o producție a Operei Comice pentru Copii, poate fi urmărit în cinematografe din întreaga țară în weekendul 19-20 martie.

Proiecția are loc în cadrul campaniei „Hai la teatru în orașul tău”, desfășurată de Teatru la Cinema.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură prestigioasă, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Instituția este unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează și are în palmares o colecție impresionantă de premii internaționale.

„Spectacolul «Erus și Valea Iubirii» este unul extraordinar de bun și cu un succes de public absolut remarcabil. Din cest motiv, în contextul relaxării actuale, ne așteptăm să avem săli sold out în cele 20 de cinematografe partenere ale campaniei «Hai la teatru în orașul tău!» la nivel național”, apreciază Mihai Penișoară, directorul general al Teatru la Cinema.

În București, duminică, 20 martie, de la ora 12:00, spectacolul va fi proiectat pe marile ecrane ale Cineplexx Băneasa din Băneasa Shopping City, ale Cineplexx Titan din Auchan Titan, Cinemax Veranda din Veranda Mall, Happy Cinema din Liberty Center, Hollywood Multiplex din Mall Vitan și la Movieplex Cinema din Plaza România.

La nivel național, duminică, 20 martie, de la ora 12:00, spectacolul va fi proiectat în 20 de cinematografe partenere din 15 orașe: București, Alba Iulia, Alexandria, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Craiova, Focșani, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia, Târgu Mureș, Vaslui.

Biletele pot fi achiziționate online de pe www.teatrulacinema.ro sau offline, de la casele de bilete ale cinematografelor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s