Misterul din Neverland, spectacol de teatru caritabil, jucat de copii

In Romania, 1 din 6 copii este supradotat, ceea ce inseamna ca aproape 500.000 de elevi romani, scolari si prescolari, intra in categoria copiilor cu abilitati inalte, arata o analiza a Asociatiei de Tineret pentru Prietenie si Educatie. Tot in Romania, insa, 42% dintre tinerii de 15 ani sunt analfabeti functional.

In aceasta situatie, tara noastra nu isi poate permite sa-si iroseasca talentele, iar daca potentialul intelectual sau de alt tip nu este identificat la timp, avem o uriasa pierdere de resurse umane.

Cum scoala romaneasca nu ofera cadrul potrivit, exista foarte putine institutii private dedicate, ce nu pot fi accesate de catre copiii proveniti din medii defavorizate.

„Copiii cu potential, de multe ori, sunt prinsi in aceasta capcana a sistemului care uniformizeaza si-si pierd speranta pentru maretie. Sunt neglijati, marginalizati, pusi la punct. Pretul il platesc ei, apoi parintii, dar si intreaga natiune. Creativitatea lor nu este incurajata, nu este exploatata. Graba acestei societati de a oferi sanse egale pentru toti a promovat neintentionat discriminarea impotriva copiilor cu capacitati extraordinare”, declara Lajos Kristof, antrenorul copiilor geniali si fondatorul Asociatiei de Tineret pentru Prietenie si Educatie si al AMIAS Small School.

Importanta educatiei de calitate la varsta prescolara si scolara este definitorie, constatare sustinuta si de concluziile „Raportului Comisiei Prezidentiale pentru analiza si elaborarea politicilor din domeniile educaţiei si cercetarii”. Educatia timpurie este declarata „bun public” si „cea mai importanta perioada a educatiei”.

Asociatia de Tineret pentru Prietenie si Educatie isi propune sa salveze mintile stralucite, oferindu-le un mediu plin de iubire si intelegere, precum si sprijin academic si emotional prin programe de imbogatire a cunostintelor, arta si cultura, mentorat individualizat.

Astfel, copiii proveniti din medii defavorizate sunt sustinuti cu burse pentru a studia cu bucurie la AMIAS Small School, unde parintii cred ca invatarea are o abordare diferita in comparatie cu alte scoli, prin felul in care profesorii ii indruma pe cei care au pasiuni si aptitudini inalte.

Pentru a asigura accesul copiilor cu abilitati inalte la aceasta forma de educatie, incepand cu anul scolar 2021-2022, scoala poate acorda din nou burse de studii, de aceasta data unui numar de 20 de copii.

Pentru a le obtine, ONG-ul a organizat o campanie de fundraising, prin organizarea de spectacole de teatru.

Un astfel de spectacol este „Misterul din Neverland”, o comedie fantastica jucata de 19 copii sustinuti de Amias Small School si Amias Art Academy. Spectacolul va avea premiera pe 7 iulie, de la ora 18.00, la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucuresti.

Primele trei randuri din sala de spectacole sunt dedicate antreprenorilor, companiilor mici si mari, care vor sa sustina scolarizarea copiilor si sa devina #investitorpentruviitor, prin acordarea de burse individuale cu valori situate intre 500 si 1000 de euro.

La spectacol sunt invitati toti copiii si parintii ce cred in cauza si vor sa achizitioneze bilete in valoare de 53 de lei.

Mai multe detalii despre spectacol se gasesc aici.

Sistemul AMIAS este o forma de educatie experientiala, de tip micro schooling, unde micutii (5-12 ani), alaturi de parinti si profesori, participa la decizia privind traseul educational. Cursurile atractive de dezvoltare personala, matematica si educatie financiara, muzica, gimnastica, dans contemporan, mentorat individualizat, arte plastice, educatie pentru multiculturalitate, teatru si expresie corporala sunt sustinute de profesori tineri cu experienta in educatie, psihologie si arta.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s