“Multumesc, domnule profesor!”, o carte omagiu pentru profesori

Editura Frontiera a lansat in luna februarie o noua carte scrisa si ilustrata de Patricia Polacco, “Multumesc, domnule profesor!”, in traducerea Cameliei Vida-Ratiu, traducatoare loiala a acestei indragite autoare.

Este una dintre povestile cele mai emotionante ale Patriciei Polacco, un omagiu adus tuturor profesorilor care schimba in bine viata elevilor lor. Cartea spune povestea adevarata a scriitoarei Patricia Polacco, care a suferit de dislexie in copilarie.

Personajul principal din “Multumesc, domnule profesor!” este micuta Trisha, care isi doreste mult sa citeasca. Din pacate, literele i se incurca in fata ochilor ori de câte ori ia cartea in mâna. Iar când incearca sa faca adunari sau scaderi, socotelile ei seamana cu niste turnuri gata sa se prabuseasca.

Desi are tot sprijinul de la bunica ei, Trisha sufera si incepe sa creada ca e grea de cap… Viata Trishei se schimba odata cu sosirea unui nou profesor la clasa, care ii da incredere si ii arata cu blândete un nou mod de a invata.

“Cartile Patriciei Polacco emotioneaza intotdeauna, pentru ca in spatele lor se afla povesti adevarate din viata scriitoarei. Aceasta carte dedicata domnului profesor din copilarie este cu atât mai actuala in zilele noastre, când ne intrebam cu totii cum ar trebui sa arate un educator de care copiii nostri sa prinda drag.” povesteste Ileana Achim, Director Editorial al Editurii Frontiera.

Patricia Polacco este autoare si ilustratoare americana pentru copii. Provenita dintr-o familie cu traditii culturale mixte (irlandeze dupa tata si ruso-evreiesti dupa mama), Patricia Polacco a crescut impreuna cu bunicii, inconjurata de povestile si amintirile lor. A scris peste 100 de carti pentru copii, toate inspirate din copilaria ei si impregnate de nostalgia traditiilor familiale.

Detalii despre cartile scrise de Patricia Polacco si aparute la editura Frontiera se gasesc pe editurafrontiera.ro.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s