Inimi tinere – Educatie sentimentala prin cultura pentru preadolescenti

Pe 20 si 21 februarie are loc, la Muzeul National de Arta Contemporana (MNAC), atelierul de educatie sentimentala „7 Vallies” – pentru copii de 9-13 ani – sustinut de artisti si traineri din Italia si Cehia.

Atelierul face parte din programul european Unprepared Hearts – Inimi tinere, care se desfasoara in perioada ianuarie 2019 – iunie 2020 in trei tari – Romania, Italia si Cehia – si isi propune sa ii ajute pe copii sa descopere si sa dea glas sentimentelor si emotiilor, prin intermediul artei.

In Romania, proiectul este cofinantat de Administratia Fondului Cultural National (AFCN) si se deruleaza prin Asociatia Da’DeCe, cu sprijinul MNAC, al Asociatiei MetruCub – resurse pentru cultura si al Liceului Teoretic Dimitrie Bolintineanu.

„7 Vallies” este un atelier holistic adresat preadolescentilor (9 – 13 ani), care isi propune sa ii ajute sa se accepte pe ei insisi si pe cei de o varsta cu ei.

In cele doua zile se va desfasura si un training adresat educatorilor culturali care vor asista si participa la atelierul adresat copiilor si vor disemina apoi, impreuna cu artistii italieni si cehi, experienta artistica.

Asculta mai jos interviul oferit de Raluca Neamu (Presedintele Asociatiei Da’DeCe) in emisiunea „Happy Music”, legat de programul Unprepared Hearts – Inimi tinere: 

Pe 15 si 16 februarie, artistii si educatorii culturali romani au lucrat cu 4 grupe de copii de la Lieul Teoretic Dimitrie Bolintineanu, cu varste cuprinse intre 9 si 13 ani. Copiii au fost incurajati sa asculte, sa comunice, sa lucreze impreuna si sa isi exprime emotiile si sentimentele prin intermediul artei, in incercarea artistilor de a afla de la ei cum se raporteaza la tema proiectului, educatia sentimentala.

Programul Unprepeard Hearts – Inimi tinere, cofinantat prin Europa Creativa al Uniunii Europene si Administratia Fondului Cultural National, se deruleaza in perioada ianuarie 2019 – iunie 2020 si reprezinta o calatorie artistica pentru preadolescenti prin care vor fi abordate teme precum emotiile care apar la aceasta varsta, corp si schimbarile prin care trece acesta si evolutia relatiilor interpersonale. Coordonatorii proiectului la nivel de tara sunt Asociatia Da’DeCe in Romania, MUBA – Muzeul Copilului din Milano in Italia si Sladovna Pisek in Cehia.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s