2018 premii oferite la 20 de ani de Opera Comica pentru Copii

2018 premii oferite la 20 de ani de Opera Comica pentru Copii

Primaria Capitalei, prin Opera Comica pentru Copii, a desemnat, prin tragere la sorti, castigatorii concursului aniversar Treasure Hunt „Orchestra de aur a OCC” cu 2018 premii. In prezenta a numerosi copii si parinti, doamna Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii, alaturi de Cristina Basangeac, reprezentantul agentiei Magic Holiday, au facut extragerea castigatorilor, cu ajutorul lui Mihai, unul din copiii prezenti la eveniment.

Doamna Gina Hanta din Bucuresti este castigatoarea marelui premiu oferit de Magic Holiday si ea va petrece, impreuna cu familia, un city break la Milano. Urmatorii 7 castigatori vor primi abonamente pentru stagiunea 2018-2019 la spectacolele Operei Comice, iar urmatorii 10 castigatori vor primi cate un set de produse personalizate din magazinul OCC. Restul de 2000 de premii constau in bilete la spectacolele Operei Comice din stagiunea curenta. Lista completa a castigatorilor este disponibila pe www.operacomica.ro si pe pagina de Facebook a institutiei.

Opera Comica pentru Copii a lansat sambata si parteneriatul cu Minimizer, creatorii figurinelor 3D in miniatura. Participantii la eveniment au avut ocazia sa isi faca o scanare gratuita, primul pas in realizarea figurinei 3D. Scannerul 3D va fi amplasat in foaierul institutiei pentru urmatoarele trei saptamani. O statueta in miniatura a doamnei Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii, a fost scoasa la licitatie, iar banii care se vor strange vor fi donati in beneficiul copiilor si tinerilor sprijiniti de Fundatia FARA, al carei ambasador este doamna Felicia Filip. Licitatia se desfasoara pe pagina de Facebook a Operei Comice si este deschisa pana pe 21 aprilie.

Doua premiere si Festivalul „Hänsel si Gretel”

„Surprizele noastre nu se opresc aici. Saptamana aceasta va asteptam cu doua premiere la Opera Comica pentru Copii: baletul <<Alba ca Zapada>> la Sala Mare si concertul-lectie <<Cu Nino in Romania>> la Salonul Mozart. Tot saptamana aceasta, Opera Comica pentru Copii pleaca in turneu la Giurgiu cu spctacolul <<Arlechino si Colombina>> si participa la Zilele Orasului Sfantu Gheorghe cu spectacolul de teatru muzical <<Onix si Barton>>. Timp de 10 zile, intre 20 si 29 aprilie, va asteptam la Festivalul <<Hänsel si Gretel>> la sediul nostru din Calea Giulesti 16, cu 42 de spectacole dintr-o diversitate de genuri, de la teatru, balet sau opera, pana la musical si concerte lectie. Va asteptam cu mult drag la Opera Comica, locul unde ne putem cu totii bucura de copilarie prin ochii celor mici”, a spus Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

Pana la finalul lunii aprilie, cei mici pot vedea la Sala UnderGrant frumoasa poveste a doi colegi de scoala care se indragostesc, intr-o interpretarea noua a operei lui Wolfgang Amadeus Mozart, „Bastien si Bastienne”. Spectacolul este realizat de o echipa tanara de creatie formata din dirijorul Razvan Apetrei, regizoarea Irina Craita-Mandra si scenografele Bianca si Sabina Vesteman, care au castigat cu acest proiect prima editie a concursului „Stagiunea UnderGrant” la Opera Comica pentru Copii. Opera „Bastien si Bastienne” va fi prezentata si pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacau, miercuri, 18 aprilie.

S-au pus in vanzare abonamentele OCC

Opera Comica pentru Copii a pus in vanzare abonamentele pentru stagiunea 2018-2019, structurate in 3 categorii. La abonamentele pentru premiere (cu preturi cuprinse intre 300 si 500 de lei), spectatorii au locuri asigurate la cele 5 premiere din Sala Mare, puzzle-uri si caiete program la fiecare spectacol si seturi cadou cu produse promotionale la prima vizita. Abonamentele pentru avanpremiere (cu preturi cuprinse intre 150 si 250 de lei) includ locuri la cele 5 avanpremiere din Sala Mare si seturi cadou cu produse promotionale, iar abonamentele din categoria Clasic OCC (cu preturi intre 200 si 500 de lei – abonamentele VIP) cuprind locuri la 10 reprezentatii din weekend si seturi cadou cu produse promotionale. Abonamentele pot fi cumparate in reteaua bilete.ro. Opera Comica este una dintre putinele institutii culturale care ofera publicului posibilitatea de a-si achizitiona abonamente la spectacolele sale.

Inscrieri pentru „Micii Jurnalisti” – editia a VII-a

Pana pe 17 aprilie, copiii se pot inscrie la cea de-a VII-a editie a programului „Micii Jurnalisti”, care va avea loc la avanpremiera spectacolului „Alba ca zapada” din 20 aprilie. Inscrierile se fac printr-un email la adresa occ.revista@gmail.com, iar participantii trebuie sa trimita un scurt video sau un scurt text in care sa spuna ce spectacol al Operei Comice le place si de ce sau ce spectacol si-ar dori sa vada, daca nu au ajuns inca la nicio reprezentatie a OCC. Filmuletul sau textul trebuie sa fie insotit de numele complet al micului jurnalist aspirant, varsta si o fotografie tip portret. Micii jurnalisti selectati vor primi pe e-mail invitatia la avanpremiera spectacolului „Alba ca zapada” si toate detaliile legate de participare. Cele mai bune articole pe care le vor scrie micii jurnalisti dupa spectacol vor fi publicate in Revista OCC si pe pagina de Facebook a institutiei. Programul „Micii Jurnalisti” se desfasoara la Opera Comica pentru Copii din stagiunea 2016-2017 si pana acum peste 70 de copii au luat parte la spectacole, la turul din spatele cortinei si la conferintele de presa cu echipele de creatie si artistii care au urmat dupa avanpremiera.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s