Tratamente stomatologice gratuite pentru copiii defavorizati

Tratamente stomatologice gratuite pentru copiii defavorizati

Pentru al patrulea an consecutiv, GSK Consumer Healthcare deruleaza campania de responsabilitate sociala „1%”, prin intermediul careia va directiona 1% din vanzarile produselor de ingrijire orala Aquafresh, Sensodyne si parodontax. Astfel, consumatorii care achizitioneaza produsele participante in campanie pe tot parcursul lunii august 2017 vor contribui la rezolvarea problemelor stomatologice ale copiilor din familii defavorizate.

In ultimii ani, s-au putut observa imbunatatiri in ceea ce priveste obiceiurile de igiena orala. Cu toate acestea, in unele zone din tara exista in continuare o nevoie mare de parteneriate de incredere intre companii private si asociatii, prin intermediul carora sa ii putem ajuta pe cei care nu au la dispozitie resursele necesare pentru o ingrijire orala corecta. In acest sens, suntem bucurosi ca vom continua si anul acesta parteneriatul cu Organizatia Salvati Copiii Romania, cu sprijinul careia putem imbunatati starea de sanatate a romanilor”, mentioneaza Sylwia Piankowska, General Manager, GSK Consumer Healthcare Romania si Balcani.

Zambeste Romania pentru Salvati Copiii

Campania 1% a fost creata in 2014 si se desfasoara sub umbrela Zambeste Romania, un program amplu de facilitare a accesului la educatie si la preventie in vederea imbunatatirii sanatatii orale a populatiei, prin implicarea directa a companiei in comunitati, derularea de programe educationale, precum si oferirea de tratamente stomatologice si produse gratuite.

Anul acesta, campania 1% continua prin intermediul parteneriatului cu Salvati Copiii Romania, GSK Consumer Healthcare directionand suma stransa din vanzarile produselor de igiena orala inregistrate in luna august 2017 catre acoperirea cheltuielilor pentru tratamente stomatologice oferite copiilor din zone defavorizate din tara.

„Multumim GSK Consumer Healthcare si tuturor celor care au contribuit pe parcursul celor trei ani la succesul acestei campanii. Salvati Copiii isi doreste sa ofere sprijin tuturor copiilor, pentru ca acestia sa aiba acces la servicii de sanatate de calitate. Cu ajutorul companiei, 2.134 de copii din cele mai sarace comunitati din Moldova au beneficiat de consult si tratament stomatologic gratuit, iar pentru cei mai multi dintre ei a fost prima vizita intr-un cabinet stomatologic. Continuam, impreuna, sa aducem zambete pe fetele copiilor!” adauga Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv al Salvati Copiii Romania.

Despre copiii care beneficiaza de campanie

Pe parcursul ultimilor trei ani de campanie, GSK Consumer Healthcare a donat peste 40.000 de euro stransi din vanzarile de produse de igiena orala, in urma carora peste 2.000 de copii au beneficiat de consult si tratament stomatologic gratuit.

Cu varstele cuprinse intre 6 si 13 ani, copiii provin din 12 comunitati defavorizate din judetele Suceava, Neamt, Iasi, Vaslui si Botosani, zone in care aproximativ 50% din populatie este direct dependenta de veniturile de la stat, iar pentru 44% ajutorul social reprezinta principala sursa de venit.

De asemenea, in 2015, 6.000 de elevi din clasele I-IV din scolile aflate in parteneriat cu Salvati Copiii au participat la sesiuni de informare despre igiena orala sustinute de medici dentisti si au primit produse de ingrijire orala Aquafresh.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s