Starea sufleteasca a gravidutei

Starea sufleteasca pe timpul sarcinii ii aduce gravidutei trairi noi si neasteptate, unele placute, altele confuze. Sarcina poate fi palpitanta, plictisitoare, stresanta, si poate aduce satisfactii profunde, cateodata toate acestea simultan. Cum poate starea sufleteasca a viitoarei mamici sa influenteze fatul?

Acum exaltata de bucurie, peste cateva minute iti vine sa plangi.

Instabilitatea emotionala este frecventa, in special in primul trimestru si spre sfarsitul trimestrului trei, si este legata de disconfortul produs de sarcina prin greturi, mictiuni frecvente, dureri de spate, edeme, toate acestea generand insomnii. Oboseala, tulburarile de somn si noile senzatii organice pot influenta starea generala a gravidei. Acum, mai ales daca este prima sarcina, trebuie sa te obisnuiesti cu o noua imagine a corpului.

Modificarile corporale, disconfortul fizic, anxietatea provocata de grija pentru fat, dar si gandul ca viata se va schimba radical, pot sa duca la depresii (10-15 % din gravide sufera de depresie prenatala).

In plus, starile emotionale ale gravidei sunt accentuate de nivelul hormonal crescut, stiind ca modificarile hormonale in timpul sarcinii sunt extrem de mari. Ele permit ducerea sarcinii la bun sfarsit, dar influenteaza si comportamentul, in sensul schimbarilor bruste ale starii emotionale.

In ceea ce priveste aspectul fizic, se creeaza un cerc vicios: pe de o parte, modificarea corpului este una din cauzele depresiei, iar una din manifestarile depresiei poate fi hranirea compulsiva. De accea, gravida va trebui sa fie bine informata despre influenta greutatii corpului asupra fatului:

  • o greutate insuficienta poate duce la malnutritia fatului si, uneori, chiar la pierderea sarcinii sau la nastere prematura;
  • pe de alta parte, ingrasatul excesiv poate provoca dificultati la nastere, diabet sau obezitate postpartum.

Daca gravida nu lucreaza, este de dorit sa nu ramana singura acasa, ci sa iasa in oras sa se plimbe, eventual sa-si imbogateasca garderoba cu cateva haine cochete adaptate noului sau fizic. Este bine sa vorbeasca mult cu partenerul, cu prietenele sau cu alte mamici despre framantarile ei.

Schimbarile radicale ale modului de viata in timpul sarcinii nu sunt binevenite, deoarece pot fi extrem de stresante, si atunci cand stresul se acumuleaza pana la un nivel inconfortabil, poate cauza oboseala si insomnie, anxietate, lipsa apetitului sau bulimie, dureri de cap sau spate.

Stresul pe o perioada indelungata poate genera probleme grave de sanatate, in primul rand poate produce stari depresive care pot influenta negativ dezvoltarea fatului.

Depresia minora sau moderata este frecventa la gravide. Totusi, daca modificarile de afectivitate sunt mult mai mult decat poti stapani, vorbeste cu medicul tau pentru a afla ce optiuni ai (terapie, consiliere, tratament medicamentos).

Toate aceste masuri terapeutice au ca scop evitarea instalarii depresiei postnatale, care este deosebit de neplacuta si are consecinte extrem de nefaste atat asupra mamei, cat mai ales asupra copilului. Depresia postpartum poate provoca intarzieri in comunicarea verbala, tulburari comportamentale, pasivitate, tulburari de somn si stari generale de disconfort.

Cum te-ai simtit cand ai fost insarcinata? Sau, daca urmeaza sa ai un copilas, cum te simti?

sursa foto: freedigitalphotos.net


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s