SOS Satele Copiilor: Azi invatam sa fim altruisti

Auzim tot mai des ca exista o lege a compensatiei si ca, de unde dai, de acolo primesti. Mai putin cunoscut publicului larg este faptul ca acest cliché este sustinut de specialistii in psihologie. Intr-o lume din ce in ce mai grabita, suntem prea stresati pentru a ne preocupa de greutatile si problemele celor din jur si amanam “faptele bune” pentru cand vom avea mai mult timp, energie sau bani. Insa altruismul este o recompensa in sine, ce poate oferi o perspectiva mai plina de optimism si de voiosie asupra vietii. In plus, cercetatorii au descoperit ca actele de caritate pot ajuta la imbunatatirea calitatii vietii si merita sa facem un minim efort de intrajutorare, chiar si atunci cand ne simtim coplesiti de propriile probleme.

Studii recente arata ca generozitatea contribuie la ameliorarea starii interioare datorita gindurilor si emotiilor pozitive pe care le primim din partea celor pe care-i ajutam. Mai mult, atitudinea altruista contribuie la cresterea increderii in fortele proprii. Actul voluntariatului sau al donatiei pot atenua cu succes stresul cotidian, intrucat aceste actiuni activeaza acea parte a creierului care este asociata cu sentimentele pozitive.

Diverse studii psihosociale sprijina ideea ca altruismul si bunatatea sunt molipsitoare. Atunci cand facem gesturi frumoase, oricat de mici sau insignifiante le-am considera, oamenii raspund pozitiv, intorcandu-le la randul lor. Asadar, faptele bune se propaga rapid si le amintesc oamenilor de micile placeri ale vietii. Cumulate, ele contribuie la formarea unei societati mai bune si la o comunicare eficienta intre indivizi. Poate va aduceti aminte de micutul Trevor din filmul american “Da mai departe!”, care s-a agatat de sansa pe care profesorul sau i-a oferit-o pentru a transforma lumea intr-un loc mai bun. Si a reusit, prin cele trei fapte bune pe care le-a facut si pe care le-a “dat mai departe!”

Haideti sa fim constienti de binele pe care il putem face, incepand chiar de azi! Vrem sa va reamintim ca sta in puterea voastra sa ajutati peste 1.000 de copii sa se bucure de mediul sigur si iubitor al familiilor din SOS Satele Copiilor.

Tot ce trebuie sa faceti este sa acordati numai doua minute formularului prin care sa redirectionati 2% din impozit catre organizatie si pe care il gasiti AICI.

Obisnuinta donarii se construieste in timp, prin mici actiuni, pas cu pas. Cu fiecare act de bunatate vom reusi sa construim o lume in care copiii neajutorati de azi vor deveni adultii responsabili de maine. Ne bazam pe voi sa dati o mana de ajutor! Multumim!

Autor articol: SOS Satele Copiilor


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s