Relatia soacra – nora – nepot

Multe persoane casatorite se incrunta atunci cand aud cuvantul “soacra”, din cauza neintelegerilor, experientelor neplacute sau din diverse alte motive. Iata ce este bine sa stii despre relatia cu soacra ta.

Soacra si nora sunt doua femei care iubesc acelasi barbat, dar exista doua tipuri de dragoste care interactioneaza.

De multe ori, barbatii isi aleg sotia dupa modelul reprezentat de mama lor, fapt care le confera un plus de siguranta si o continuitate intre viata dusa inainte si dupa casatorie. Acesta este un lucru bun, deoarece asemanarile dintre nora si soacra pot sta la baza unei frumoase relatii de prietenie intre ele.

Cele mai dese conflicte apar insa atunci cand amandoua vor sa se impuna, iar barbatul – fiul, respectiv sotul – trebuie sa le impace.

Este indicat ca barbatul sa nu fie pus in postura de a a alege, dar, daca trebuie pana la urma sa o faca, atunci ar fi bine sa fie de partea familiei pe care si-a format-o prin casatorie, fara sa o neglijeze pe cealalta, care l-a crescut.

Relatia soacra – nora este bazata pe interactiunea a doua personalitati, a doua tipuri de comportamente si temperamente.

Daca soacra este privita ca o a doua mama, iar nora ca o fiica, se poate construi o relatie frumoasa intre ele, care mai tarziu va fi benefica mai ales pentru copil. Chiar si conflictele existente pana la nasterea copilului trebuie sa fie uitate, prin bunavointa amandurora. Cele doua femei sa nu uite ca nu sunt inamici, ci rude, ele putand deveni chiar prietene apropiate.

Atunci cand apare copilul, situatia se schimba. Daca pana acum se “luptau“ pentru baiatul mamei-soacre, de data aceasta “trofeul” este nepotul. Mama isi va educa micutul dupa propriile valori, iar daca este in relatii bune cu soacra, atunci educatia primita de micut va fi o reusita, fiind unitara si armonioasa.

Totusi, daca bunica nu respecta anumite “limite”, de exemplu daca incearca sa o inlocuiasca pe mama sau sa o denigreze in ochii copilului, din nou apar conflicte. De aceea, este bine ca mama si soacra sa se discute si sa se stabileasca niste reguli, pentru a nu se ajunge la situatii neplacute.

Cu timpul, copilul va creste, iar mama va simti nevoia unei relaxari, a unui moment doar pentru ea, sau a unei vacante impreuna cu sotul ei. Daca soacra se ofera s-o ajute, sa iasa afara cu cel mic sau sa stea o perioada cu el, relatia lor sa va imbunatati, iar de castigat are intotdeauna copilul, care se va dezvolta intr-un mediu familial linistit, lipsit de conflicte, incarcat de afectiune si atentie din partea tuturor. Daca nora si soacra se respecta reciproc, relatia lor va fi armonioasa, fiecare insusindu-si clar rolul pe care il are in fata copilului si completandu-se reciproc.

Daca soacra nu a acceptat-o pe nora nici ca sotie a fiului ei, nici ca mama a nepotilor – sau, in situatii extreme, nici pe nepoti – solutia este sa se rupa legatura cu acesta, pentru ca se ajunge la destramarea familiei.

Tu ce relatie ai cu socrii tai?


otter.ro

Lasă un răspuns