Programul de educatie financiara „Banking-ul pe intelesul tuturor” revine in scoli

Programul de educatie financiara „Banking-ul pe intelesul tuturor” revine in scoli

Bancpost da startul celei de-a treia editii a programului multianual de educatie financiara Banking-ul pe intelesul tuturor, la care peste 4.000 de elevi din clasele I-VIII din Bucuresti si din tara sunt asteptati sa participe. Programul face parte din angajamentul bancii de a contribui in mod activ la extinderea si consolidarea cunostintelor financiare in randul tinerilor, in cadrul platformei de responsabilitate sociala #bancpostpentrueducatie.

Cei mici invata astfel prin intermediul jocurilor educative, aplicatiilor online, imaginilor video si a interactiunii directe informatii despre istoria sistemului bancar din Romania, notiuni de baza cu care vin in contact precum card, cont de economii, investitie, depozit, credit, asigurare, dar si cum pot adopta un comportament financiar responsabil care sa ii ajute in indeplinirea dorintelor lor.

“Educatia financiara a tinerilor este o prioritate atat pentru sistemul de invatamant, cat si pentru industria bancara. Succesul financiar nu este un efect al intamplarii, ci o abilitate educabila, iar cu cat aceasta educatie incepe mai de timpuriu, cu atat abilitatile financiare, precum capacitatea de a gestiona bugete, de face tranzactii financiare si de a profita de pe urma activelor personale se imbunatatesc semnificativ. Astfel, educatia financiara o facem azi, cu beneficii pentru maine, deoarece insusirea notiunilor financiare de baza si asimilarea lor corecta de la o varsta frageda reprezinta un pilon esential in formarea unor generatii puternice, capabile sa sustina o societate functionala si sustenabila din punct de vedere financiar.” a declarat Aura Toma, Director Executiv Marketing si Comunicare, Bancpost.

Sesiunile de educatie financiara se desfasoara intr-o maniera creativa si interactiva, fiind sustinute chiar de catre angajatii Bancpost, implicati voluntari in cadrul programului, astfel incat experienta specialistilor bancari sa fie valorificata in beneficiul elevilor si profesorilor. De la an la an programul a fost dezvoltat cu noi componente educationale si a fost facut accesibil pentru cat mai multi elevi si profesori. Anul acesta, programul va fi extins la nivel national, in 16 noi localitati din intreaga tara. Cursurile combina in mod echilibrat o parte teoretica, adaptata la obiceiurile de invatare ale noilor generatii unde interactivitatea, dispozitivele mobile si materialele multimedia reprezinta piloni de baza, cu o parte practica, pe parcursul careia elevii viziteaza o sucursala Bancpost si invata cum este aceasta organizata si cum sa utilizeze dispozitive speciale pentru numarat bancnote si monede.

Programul de educatie financiara Banking-ul pe intelesul tuturor a primit de-a lungul timpului mai multe premii si distinctii ale industriei de banking si comunicare: Premiul PR Awards – Silver Award for Excellence (2016), Premiul CSR Awards in categoria Educatie / Comunicarea produselor si serviciilor bancare (2016) si „Proiectul de educatie financiara al anului” la Gala Premiilor Piata Financiara (2017).

Despre Bancpost

Bancpost este o banca universala importanta, cu o prezenta de peste 26 de ani pe piata locala si o retea de 147 de unitati si 7 centre de afaceri. Banca deserveste aproximativ 1 milion de clienti corporativi, de retail si institutionali, pentru care ofera o gama variata de produse si servicii financiare. Bancpost este totodata un sustinator activ al comunitatilor in care isi desfasoara activitatea si sprijina proiecte relevante si de impact pe domenii nationale de interes: cultura, educatie, sport si social. Avand in vedere angajamentul sau de a sprijini valorile culturale romanesti, Bancpost a incheiat un parteneriat strategic cu Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s