Preadolescenta si testarea regulilor

Un parinte responsabil trebuie sa fie mereu atent la ce se intampla cu copilul sau si in jurul copilului, pentru ca riscurile apar mult mai devreme decat ne-am inchipui, fie ca ne referim la chiul sau la consumul de substante nocive.
Interviu cu psihologul Diana Stanculeanu, realizat de Adriana Titieni in cadrul emisiunii „Meditatii pentru parinti”

Adriana Titieni: Propun sa discutam despre comportamentele de risc la preadolescenti, pentru ca mi-am dat seama ca riscurile apar mult mai devreme decat si-ar inchipui. Eu una credeam ca primele semne de risc apare undeva in liceu, nu la 12 ani, asa cum am observat ca se intampla.

Diana Stanculeanu: Perioada maxima de risc este intre 14 si 16 ani, iar asta inseamna ca semnele de risc apar mai devreme, in preadolescenta, la 12-13 ani. De aceea parintii ar trebui sa fie extrem de vigilenti la comportamentul copiilor intre 14 si 16 ani, dar sa fie atenti si inainte de 14 ani, pentru ca atunci apar semnele unor posibile comportamente de risc.
Cand vorbim de preadolescenta ne referim la perioada de varsta 12-13 ani, care inseamna, pe langa furtuna hormonala, transformarile din corp, inseamna o pleiada de noi idei, valori, mesaje ale preadolescentului in raport cu sine si in raport cu ceilalti.

Preadolescenta inseamna si o reasezare a nevoilor si a asteptarilor parintilor in raport cu copilul ajuns in aceasta etapa a vietii sale; parintele incepe sa ii transmita preadolescentului, ce-i drept intr-o forma destul de ambigua, mesajul “acum esti mare, de acum e important sa fii responsabil si sa faci unele-altele”, desi continua sa se comporte cu el, in anumite situatii, ca si cum ar fi un copil mic.

Ideea este ca, odata cu intrarea in preadolescenta, copilul intra pe taramul experientelor si experimentelor de orice fel, cautand sa descopere si sa-si testeze limitele, cautand sa vada in ce directie poate evolua, cum se defineste in raport cu el insusi si cu cei din jurul lor.

Preadolescenta si adolescenta inseamna cautare si constructie de sine, iar aceste lucruri se pot face fie intr-o maniera pozitiva, protectiva si benefica pentru copil (de exemplu: activitati extracurriculare, activitati sportive sau culturale), fie intr-o maniera de risc, uneori extrem de periculoasa si contraproductiva, care presupune, de cele mai multe ori, testarea de reguli. Asa se poate ajunge, de exemplu, la chiulul de la ore, la note din ce in ce mai mici, la testarea orelor de venit seara acasa sau la tainuirea informatilor legate de unde se duce si ce face cu prietenii sai atunci cand se intalnesc.
In ambele variante – pozitiva sau negativa – regasim schimbari si in vestimentatie, coafura, alegerea accesoriilor, preferintelor muzicale si de lectura.

Tot in aceasta etapa de varsta pot aparea comportamente de consum de alcool si alte substante nocive (tutun, droguri), mai ales in cazul baietilor, iar mai ales la fete poate aparea comportamentul de automutilare. De asemenea, in aceasta perioada apare o atentie excesiva pe imaginea corporala, care atrage dupa sine, in mintea fetelor mai ales, mesaje despre propriul corp – de acceptare sau de neacceptare. Acest lucru poate implica un alt risc foarte mare, desi mai greu de sesizat pentru ca e mai putin putin vizibil, si anume modificari ale comportamentului alimentar (cure de slabire care pot degenera in bulimie sau anorexie).

Adriana Titieni: Ce poate face un parinte atunci cand afla ca cineva din preajma copilului sau, nu neaparat un prieten, are un comportament de risc si ar putea avea o influenta?

Diana Stanculeanu: Intr-o astfel de situatie ii recomand parintelui sa aiba o discutie educativa preventiva cu copilul, scotand in evidenta riscurile unui astfel de comportament si tinand cont de nevoia copilului de a intelege aceste comportamente, desi nu s-a gandit pana atunci la ele.

Adriana Titieni: Ce poate face un parinte care are un copil cuminte, un preadolescent fara semne ale vreunui comportament de risc, dar care vede astfel de comportamente la colegii de clasa? Sa luam exemplul chiulului.

Diana Stanculeanu: In acest caz recomand un efort colectiv de vigilenta parintilor care au elevi intr-o clasa in care se practica chiulul. Exista o foarte mare putere de invatare de la unii la altii, iar acest lucru este normal si se intampla dincolo de ce invata copilul prin experienta lui directa acasa, in termeni de incalcare de reguli (stie ca daca el chiuleste si se afla se intampla un anumit lucru – pedeapsa, sanctiune).
De asemenea, trebuie sa fim atenti la genul de informatii care pot ajunge la copil: el poate afla ca colegii X si Y care au chiulit n-au patit acasa nimic sau poate afla ca si-au pierdut o parte din privilegii ca urmare a faptului ca au lipsit de la ore. Deci, dincolo de ceea ce copilul intuieste ca i s-ar putea intampla lui, el vede si ce li se intampla altora, iar asta ii poate intari lui o lectie deja invatata sau ii poate crea o stare de confuzie cu privire la consecintele diferite ale acelorasi actiuni.

Totusi, daca parintii sunt educati sa fie un “ochi colectiv” vigilent, atent la toti copiii din clasa, atunci scad sansele ca elevii sa se angajeze masiv si riscant in acest comportament de chiul.
Comportamentul de chiul va aparea ca testare a regulii sau ca tentativa de autonomie, insa controlat rapid el se remite. In momentul in care vedem ca de la un chiul pe semestrul copilul ajunge sa aiba in semestrul doi zece absenste nemotivate, ne putem astepta ca in anul urmator chiulul sa devina o problema serioasa si ne putem gandi chiar la abandon scolar.

Prin urmare, e foarte important ca parintii si cadrele didactice sa fie atenti la evolutia acestui comportament, in termeni de frecventa si cantitate, sa-l asocieze cu orele la care are loc chiulul si sa se gandeasca la ce profesor e la ora respectiva.

Cu alte cuvinte, prevenirea unor astfel de comportamente de risc presupune un efort si o responsabilitate colective si conjugate, care presupune implicarea mai multor adulti – parinti si cadre didactice.


4 comentarii la „Preadolescenta si testarea regulilor”

  1. Am un copil de 14 ani care nu mai este preocupat de invatatura.Pana la 12 ani a fost cel mai bun, iar acum se multumeste cu putin.Nu stiu cum sa il motivez.Este necesar un consult psihologic? Va rog sa ma ajutati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s