Povestile zilei de Sanziene

Strabunicii nostri de la sat, carora noi le spunem simplu « tarani », credeau ca fiecare zi din calendar are o poveste a ei. Un an avea, prin urmare, 365 de povesti. Unele dintre ele erau mai interesante si mai bogate decat celelalte. Asa este si povestea zilei de 24 iunie, denumita de tarani Sfantul Ion de Vara, Sanziene sau Dragaica.

In calendarul popular, 24 iunie marcheaza, pentru traditia spirituala romaneasca, solstitiul de vara, cand „soarele se odihneste la amiaza”, zi in care sunt practicate ritualuri magice de fertilitate, fecunditate, divinatie si etnoiatrie. De asemenea, este perioada de inceput a cositului fanului, de maturizare si coacere a unor plante cerealiere precum si termenul limita cand se mai praseste. Este ziua cand este culeasa floarea de sanziene, floare ce va fi prinsa in cununi si ascunse sub perne de catre fetele nemaritate pentru a-si visa ursitul; de altfel, floarea Sanzienelor este folosita in medicina traditionala.

Traditiile de Sanziene

Se spune ca intr-o zi, pe cand era copil, Sfantul Ion pastorea o turma de oi. Se ruga in tacere si radea din cand in cand la cer. Ros de curiozitate, tatal sau il intreba ce vede el acolo de rade asa, fara motiv. Ca sa ii potoleasca apriga nedumerire, fiul isi ruga tatal sa isi puna un picior peste piciorul lui. Urmandu-i sfatul, acesta vazu cum se deschid cerurile si in mijlocul lor este Insusi Dumnezeu, tinand intr-o mana tunetul, care arata ca un bici impodobit cu flori. Cine este curat la suflet, asemenea Sfantului Ion, vede in aceasta zi cum se deschid cerurile.

Cealalta denumire a zilei de 24 iunie vine de la niste zane frumoase si bune, numite sanziene, care zboara prin vazduh, aducand fericire oamenilor si belsug ogoarelor. Unii zic ca pot fi vazute in ajunul sarbatorii, in noaptea de 23 spre 24 iunie.

Taranii participau si ei la povestea zilei de 24 iunie, facand fel si fel de lucruri. De pilda, fetele culegeau flori albe si galbene, numite sanziene, din care faceau cununi si cingatori cu care isi infasurau mijlocul. Le purtau ziua, dupa care le uscau si le foloseau ca leacuri pentru diferite boli. In unele locuri, cununile erau aruncate pe casa. Fiecare membru al familiei avea cununa lui. Fetele se faceau in aceasta zi « dragaici ». Erau alese trei-patru – cele mai frumoase din sat – si erau impodobite. Una dintre ele era imbracata in mireasa. Taranii credeau ca aceasta avea puteri minunate, prin care putea sa dea bob graului si miros florilor.

In noaptea de sanziene, mergand prin padure, puteti gasi iarba fiarelor, careia, dupa cum stiti, nu ii rezista nici o incuietoare. Daca luati un lacat, il legati cu o sfoara si il trageti dupa voi prin iarba, veti vedea ca la un moment dat lacatul se deschide automat, semn ca in incuietoarea lui a intrat iarba fiarelor. Daca nu ma credeti, incercati.

Ziua Universala a Iei

Tot de Sanziene, pe 24 iunie, se sarbatoreste si Ziua Universala a Iei. Este o zi in care romanii, romancele si chiar si strainii sunt incurajati sa se imbrace in port popular romanesc, pentru promovarea valorilor nationale.

Sarbatoarea a fost initiata in 2013 de comunitatea online La Blouse Roumaine, care a propus ca ia – bluza traditionala romaneasca – sa fie brand de tara.

Ziua Universala a Iei a devenit in scurt timp un fenomen global, sarbatorit pe 6 continente, in peste 50 de tari.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s