Olimpiada Micilor Bancheri: Micul bancher al anului va fi ales pe 5 mai

Olimpiada Micilor Bancheri: Micul bancher al anului va fi ales pe 5 mai

Asociatia pentru Promovarea Performantei in Educatie (APPE), impreuna cu Revista Cutezatorii si Inspectoratul Scolar Prahova, organizeaza a patra editie a evenimentului Olimpiada Micilor Bancheri.

Competitia va avea loc pe 5 mai 2017, la Universitatea Romano-Americana din Bucuresti. Concursul national de educatie financiara este destinat elevilor din invatamantul primar. Anul acesta, au fost inscrisi aproximativ 96.000 de elevi, in programul de educatie financiara pentru anul scolar 2016-2017. Dintre acestia, in finala de pe 5 mai, s-au calificat 120 de elevi, cu varste cuprinse intre 8 si 10 ani.

Cei 120 de finalisti vor concura pentru titulatura de „Micul bancher al anului” dupa ce, in prima faza a competitiei, s-au inscris 3.500 de elevi din 106 clase primare din 24 judete si Municipiul Bucuresti (circa 90 de scoli).

„Este o bucurie si o mandrie personala sa descopar ca, de la un an la altul, numarul copiilor interesati de educatia financiara este tot mai mare, in conditiile in care statisticile arata ca tara noastra este pe ultimul loc la acest capitol. Olimpiada Micilor Bancheri este incununarea unei munci pe care dascalii participanti la program o desfasoara, teoretic si practic, pe parcursul a minimum un an. Sunt convinsa ca beneficiile acestui proiect vor avea efecte benefice la nivelul intregii societati pe termen lung”, a declarat Ligia Georgescu-Golosoiu, Presedinte APPE si initiator al proiectului de educatie financiara.

Dincolo de verificarea cunostintelor de educatie financiara, Olimpiada Micilor Bancheri este un proiect care incurajeaza creativitatea si inovatia, gandirea logico-matematica.

Competitia se deruleaza in mai multe etape, pe modelul concursurilor scolare clasice, imbinand formalul (scoala) si non-formalul (vizita la o banca) si aplicand cunostinte interdisciplinare – educatia financiara este imbinata cu notiuni de matematica si antreprenoriat, dar si arte plastice si istorie.

Programul de educatie financiara se desfasoara in baza acordului de colaborare incheiat între BNR si MEN. Itsy Bitsy FM sustine Olimpiada Micilor Bancheri, un proiect dezvoltat de Asociatia pentru Promovarea Performantei in Educatie, cu sprijnul Bancii Nationale a Romaniei, Ministerului Educatiei Nationale precum si mai multe banci din tara.

Detalii suplimentare privind desfasurarea editiilor anterioare puteti citi pe website-ul APPE, respectiv www.appe.ro.


otter.ro
Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s