Ma inscriu. Particip. Contez. Sunt U-Reporter!

Copiii si tinerii sunt incurajati sa isi spuna parerea pe platforma de consultare U-Report prezentata joi de UNICEF in Romania, in cadrul evenimentului “Ma inscriu. Particip. Contez. Sunt U-Reporter!”.

U-Report este o platforma de consultare dezvoltata de UNICEF, prin care copiii si tinerii sunt incurajati sa vorbeasca despre lucrurile care conteaza cu adevarat pentru ei. U-Report este un mecanism inspirat de Conventia Natiunilor Unite privind Drepturile Copilului, care promoveaza dreptul tuturor copiilor de a isi exprima liber opinia asupra oricarui subiect care ii priveste.

“Consultarea si participarea copiilor si a tinerilor sunt principii generale ale Conventiei cu privire la Drepturile Copilului. Prin programele si actiunile sale, UNICEF promoveaza dreptul copiilor de a participa la procesele decizionale care sunt relevante in viata lor – in cadrul familiei, al scolii sau al comunitatii. U-Report este o platforma ce incurajeaza participarea copiilor si a tinerilor, oferindu-le un mijloc prin care ei isi pot spune parerea pe subiecte de interes pentru ei, iar informatiile colectate pe platforma de la un numar relevant de copii pot sta la dezvoltarea unor programe si politici publice care sa raspunda mai bine nevoilor”, a declarat Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF in Romania.

Pieter Bult
Pieter Bult, reprezentantul UNICEF in Romania

In acest moment sunt peste 6 milioane de U-Reporteri in 50 de tari din intreaga lume, iar comunitatea este in continua crestere.

“Cred foarte mult in abilitatea copiilor de a-si exprima opiniile si de a contribui la discutii si dezbateri cu privire la subiecte ce ii privesc si ma bucur ca U-Report le ofera ocazia de a face asta. Adolescentii petrec foarte mult timp online, iar prin intermediul U-Report, ei vor fi consultati prin scurte sondaje, vor avea acces la rezultatele acestora, precum si la informatii utile”, a spus Andrei Tiberiu Maria – Smiley, Ambasador National pentru UNICEF in Romania.

Smiley
Smiley, Ambasador National pentru UNICEF in Romania

Pentru UNICEF in Romania, cresterea si consolidarea participarii copiilor reprezinta o prioritate atat in cadrul programelor create si implementate, cat si in dialogul cu principalii decidenti politici si cu alti parteneri. Prin intermediul platformei U-Report, copii si tinerii isi pot face auzita parerea despre subiecte si probleme care ii preocupa.

“Chiar daca adultii au puterea de decizie cu privire la multe aspecte ce tin de viitorul nostru, vrem sa participam la construirea societatii pe care, la randul nostru, o vom conduce! Vrem sa fim consultati cu privire la orice politica publica, astfel incat si noi sa influentam felul in care va functiona lumea, iar U-Report este un instrument perfect pentru acest lucru.”, a spus Tasnim Chazli, Vicepresedinte al Consiliului National al Elevilor din Romania.

Tasnim Chazli
Tasnim Chazli, Vicepresedinte al Consiliului National al Elevilor din Romania

Inregistrarea, mesajele si sondajele U-Report sunt trimise prin mesaje directe, prin Facebook Messenger. Informatiile despre copiii si tineriii inregistrati ca U-Reporteri sunt anonime. Raspunsurile obtinute sunt vizibile in timp real pe site-ul U-Report: https://romania.ureport.in, iar acest lucru permite ca oricine sa poata accesa detalii generale despre comunitatea de U-Reporteri si despre parerile lor. Rezultatele sunt grupate dupa varsta, gen si regiune si sunt utilizate pentru a creste gradul de constientizare a cetatenilor cu privire la parerile copiilor si tinerilor, problemele si solutiile propuse de acestia.

In acelasi timp, U-Reporterii primesc mesaje si informatii despre importanta participarii lor, afla care sunt rezultatele sondajelor, modul in care informatiile au fost folosite, felul in care vocile lor au ajuns la factorii de decizie si care au fost rezultatele contributiei lor.

Despre UNICEF in Romania

UNICEF este prezent in Romania şi in alte 190 de ţari şi teritorii pentru a promova supravietuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilariei timpurii pana la adolescenţa. in Romania, UNICEF lucreaza impreuna cu Guvernul, Parlamentul, autoritaţi locale, societatea civila, sectorul privat, parteneri naţionali si internationali si cu mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educatie timpurie de calitate si la scoala, pentru protejarea adolescentilor si monitorizarea drepturilor copilului, pentru protectie sociala si pentru mobilizarea de resurse in beneficiul copiilor.

UNICEF este sustinut financiar integral prin contributiile voluntare ale persoanelor fizice, corporatiilor, fundatiilor si ale guvernelor.


otter.ro
Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s