Liber la educatie financiara - Cluj 2018

Liber la educatie financiara – Cluj 2018

Pe 15 septembrie, intre orele 10:00 si 14:00, la hotel Double Tree by Hilton din Cluj, are loc prima conferinta de educatie financiara dedicata parintilor din Cluj: Liber la educatie sau educatie la liber?, care are ca tema educatia financiara pentru parinti si copii.

Ce si cand le spunem copiilor despre bani? Cum ii pregatim sa devina adulti responsabili financiar? Cum sa ne resetam chiar noi, ca adulti, relatia cu banii? – sunt cateva dintre subiectele care vor fi abordate in cadrul evenimentului de catre 3 invitati de top: Gáspár György, Oana Moraru si Nicoleta Deliu.

„Parintii sunt cele mai influente modele in vietile copiilor, iar acest fapt este valabil si atunci cand vine vorba despre puterea psihologica a banilor asupra lor. Pentru majoritatea dintre noi, anxietatea, frica si nelinistea sunt trairi puternic impletite cu povestea banilor si ar putea reprezenta adevarate obstacole in calea succesului nostru personal si profesional. Aruncand o privire constienta asupra povestii pe care ne-o spunem despre bani si recunoscand credintele limitative referitoare la cati bani „meritam“, ne putem (re)castiga stima de sine si increderea in fortele proprii. Vom deveni astfel modele sanatoase atat pentru copiii nostri, cat si pentru generatiile viitoare” – spune psihlogul Gáspár György, psiholog, autor si custode de povesti de viata, omul care a pornit #RevolutiaRelatonalaInRomania, invitat special al evenimentului Liber la educatie sau educatie la liber? 2018.

Relatia copiilor cu banii este echivalenta cu responsabilitatea lor pentru sinele viitor” – este de parere Oana Moraru – consultant educational si fondatoarea scolii private Helikon, care va vorbi la eveniment despre educatia financiara ca mijloc de a dezvolta acasa, in familie, responsabilitatea, concentrarea, planificarea si prioritizarea si despre modul in care ii putem ajuta pe copiii nostri sa fie constienti de nevoile lor.

Nicoleta Deliu este Head of Corporate Communications and Community Affairs, Presedinte al Aspen Fellows Network a Institutului Aspen din Romania, urmeaza un program de MBA la Creative Leadership si a initiat Şcoala de Bani – cel mai extins program de educatie financiara pentru toate categoriile de varsta din Romania.
„Au adultii nevoie sa invete cum sa-si gestioneze bugetul personal? Inteligenta financiara se cultiva la orice varsta? De multe ori credem ca doar copiii si tinerii trebuie sa acumuleze cunostinte financiare si sa-si cultive o relatie corecta cu banii. Insa experienta noastra in cel mai extins program de educatie financiara din Romania ne-a aratat ca si adultii au nevoie, in egala masura, sa inteleaga ca planificarea bugetului personal necesita timp, perseverenta si disciplina de a respecta ceea ce am planificat.” – spune Nicoleta Deliu, invitata ca speaker la evenimentul Liber la educatie financiara – Cluj 2018, de pe 15 septembrie, de la hotel Double Tree by Hilton.

Romania este pe ultimul loc la alfabetizare financiara din Europa – doar 22% dintre noi avem un minim bagaj de cunostinte financiare. Felul in care parintii nostri s-au raportat la bani, modul in care i-am auzit vorbind despre ei, ingrijorarile pe care ni le-au transmis s-au impregnat in subconstientul nostru si ne-au setat atitudinea fata de bani si castig.

Cand le vorbim copiilor nostri despre bani ne limitam de obicei la a le spune cat de important este sa faca economii. Sau le oferim bani sa isi cumpere jucaria preferata pe post de ”recompensa” pentru 5 minute de liniste. Educatia financiara a copiilor nu tine insa doar de bani, ci mai degraba are legatura cu formarea de convingeri si valori pentru viata.

Inscrieri la eveniment

Inscrierea la evenimentul Liber la educatie financiara – Cluj 2018 se poate face pe pagina de facebook a evenimentului, accesand formularul aflat la adresa http://bit.do/eoDJ8 sau prin e-mail la adresa catrinel.petre@mozaicmedia.ro.

Pretul unui bilet este de 50 lei pana la data de 14 august, 75 de lei intre 15 august si 31 august si 100 de lei intre 1 septembrie si 14 septembrie.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s