Legea mamelor va fi modificata

Update: Guvernul pare luat prin surprindere de modificarile aduse legii indemnizatiei pentru cresterea copilului, aprobate de Comisia de Munca din Parlament. Ministrul finantelor spune ca institutia pe care o conduce nu a fost consultata, iar ministrul Muncii crede ca plafonul trebuia pastrat.

De la 1 iulie, legislatia privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor s-ar putea schimba in avantajul mamelor.

Comisia de munca din Camera Deputatilor a adoptat mai multe modificari pentru legea mamelor, printre care le amintim pe cele mai importante:

  • va fi eliminat plafonul maxim al indemnizatiei de 3400 lei pe luna;
  • indemnizatia de crestere a copilului ar putea fi de 85% din veniturile mamei;
  • se acorda indemnizatie pana cand copilul implineste 2 ani;
  • daca mamele decid sa se intoarca la munca, vor primi un stimulent de insertie de 50% din indemnizatia minima;
  • pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara sau de mai multi copii, incepand cu al doilea copil, nivelul indemnizatiei lunare creste cu 85% din salariul minim.

In prezent, salariul minim brut pe tara este de 1050 de lei pe luna. De la 1 mai 2016, acesta va creste la 1250 de lei pe luna.

„Aceasta lege se aplica si mamelor care au nascut deja si care vor fi in concediu pentru cresterea copilului la 1 iulie, cand intra legea in vigoare, pana la implinirea varstei copilului de 2 ani. E o lege de care este mare nevoie, pentru ca tot vorbim de sustinerea natalitatii, de sustinerea familiei” a explicat ulterior Cristina Pocora (PNL), vicepresedintele comisei.

Asa cum a fost si pana acum, poate beneficia de concediu si de indemnizatie fie mama, fie tatal copilului. Mai mult, exista posibilitatea ca, daca mama este cea care sta acasa, tatal poate sa beneficieze de o luna de concediu paternal in care va primi indemnizatie. Pe aceasta perioada insa, indemnizatia mamei va fi intrerupta.

O alta prevedere a legii este ca parintele care s-a intors din concediul de crestere a copilului nu poate fi concediat timp de sase luni de la revenire.

Proiectul de lege cu aceste modificari va intra la votul final in plen saptamana viitoare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s