Jumatate din inteligenta, mostenita de la parinti

Cercetatorii au oferit o noua perspectiva asupra aparitiei si dezvoltarii inteligentei umane, descoperind ca jumatate din inteligenta fiecarei persoane este mostenita de la parinti.Studiul a fost facut pe un esantion de peste 3.500 de persoane din Anglia si Scotia, al caror sânge a fost examinat pentru a descoperi modificari ale ADN-ului, scrie Daily Mail.

Analiza rezultatelor a aratat ca 40% din capacitatea de a acumula informatii de-a lungul vietii este determinata de mostenirea genetica. In ceea ce priveste gândirea laterala, abilitatea de a iesi din tiparele logicii pentru a face loc creativitatii, procentul determinat genetic este de 51%, potrivit publicatiei Molecular Psychiatry.

Cercetarea este prima care foloseste un nou tip de analiza a genelor si a fost posibila datorita lui Peter Visscher de la Queensland Institute of Medical Research, din Australia.

„Diferentele individuale de inteligenta sunt determinate, in cea mai mare parte, de factori precum stilul de viata si educatia”, spune coordonatorul cercetarii, profesorul Ian Deary de la Universitatea din Edinburgh. „Totusi, rezultatele studiului au confirmat ca un procent important din diferentele individuale in ceea ce priveste inteligenta este determinat de variatii genetice”, a mai declarat acesta.

Profesorul spera sa descopere secretele inteligentei pentru a-i putea ajuta pe cei in vârsta sa-si pastreze ascutimea mintii. Acesta a mai adaugat ca cei care s-au nascut cu un bagaj genetic mai slab nu ar trebui sa fie descurajati, pentru ca intotdeauna este posibil sa-si depaseasca aceasta conditie, prin vointa.

Astfel, cercetatorii ar putea descoperi de ce specia umana a evoluat atât de mult in comparatie cu cimpanzeii, desi inzestrarile genetice sunt similare. „Totul sta in detalii. Nu conteaza ce gene avem, cât conteaza felul in care acestea interactioneaza cu genele inteligentei”, a declarat Simon Underdown, antropolog la Universitatea Oxford Brookes. „Nu mai este valabila vechea teorie care sustinea ca exista doar una sau câteva gene ale inteligentei. Se pare ca exista un numar mult mai mare de gene care au determinat uimitoarea evolutie a inteligentei umane”, a mai spus acesta.

Sursa: Evz.ro


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s