Iti mai faci timp si pentru visare?

Cu totii, mari sau mici, avem nevoie de visuri. Dar oare ne mai acordam timp pentru visare sau a devenit un lux? Iata ce credem noi.

Nevoia de a visa, a copilul tau si a ta, este a saptea dintre nevoile relationale, descrise de Jacques Salomé, creatorul Metodei ESPERE®. Inseamna sa ai momente in care iti dai liber la visuri, la dorinte, la imaginatie.

Stiu ca traim in era schimbarilor. Si nu intotdeauna in bine. Faci deja eforturi considerabile pentru a iti implini nevoile de baza. Ale tale si ale familiei tale. Te inteleg cand iti vine sa stergi cu buretele toate dorintele si sa iti spui «Gata cu visele».

A iti face timp pentru visare este insa ceea ce te poate salva in momente de criza. Poate fi sursa unei idei geniale.

Chiar daca visul tau nu se poate realiza acum, nu inseamna sa te privezi cu totul de el. Poti sa ai un moment in care visezi cu ochii deschisi. Despre cum ar fi daca visul tau s-ar implini? Ii lasi dreptul la viata, in imaginarul tau. Acolo este locul de unde au izvorat ideile geniale ale umanitatii.

25.nevoia de a visaFaci loc in viata ta acestei nevoi si il poti ajuta si pe copilul tau sa si-o implineasca. Lasa loc liber imaginatiei lui. Asculta-i visurile, dorintele, acordandu-le timp si valoare: „Da? Iti doresti sa zbori? Si cum iti imaginezi ca ar fi?” „As putea sa ajung unde vreau eu pe Pamant. Si m-as intrece cu vulturii.” Si puteti avea un moment de visare impreuna.

Stiu ca, de obicei, te simti responsabil(a) sa ii spui ca ce isi doreste el nu este bun sau sanatos sau realizabil. Si faci asta cu cele mai bune intentii parintesti. Din dorinta de a-l ajuta sa reuseasca in viata reala. Insa asa il privezi de a-si folosi imaginatia, prima etapa a creatiei. Este ca si cum i-ai taia din aripi si avant. Pentru ca imaginarul aduce cu el si energie si pofta de viata. Ma intreb daca Leornardo a avut o mama care ii spunea sa termine cu visul de a zbura.

Aceste momente pot fi, si pentru tine, scanteia de care ai nevoie pentru a-ti reaminti din visurile tale demult uitate; sau pentru a naste altele noi.

Autor articol: Cati Calin, trainer si consultant in comunicare relationala la Centrul AmaneSer / facebook / amaneser@amaneser.ro / 021/327.54.45 / 0723.396.368


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s