Experiment delicios – Fa-ti propriile bomboane!

De Sarbatori, putem fi un pic mai indulgenti, mai ales cand vine vorba de dulciuri! Asa ca, iata cum sa iti ajuti copilul sa isi faca propriile bomboane!

Urmatorul experiment delicios va fi foarte amuzant pentru toata familia – o activitate cu adevarat festiva, de care se poate bucura toata lumea. Iar copilul tau va savura cu si mai multa pofta aceste bomboane, intrucat vor fi fost facute chiar de manutele sale! (Bineinteles, va fi nevoie si de ajutorul tau in acest experiment.)

Ai nevoie:

  • 2-3 cani de zahar
  • o cana de apa
  • un borcan de sticla
  • un betisor de lemn (ca cele pentru frigarui)
  • un carlig de rufe
  • o cratita

Optional:

  • Colorant alimentar
  • Arome de bomboane

*Poti dubla sau tripla reteta de mai sus, pentru si mai multe bomboane.

Cum se face:

In cratita, combina apa cu o cana de zahar (trebuie sa fie aceeasi cantitate de apa si zahar) si, la foc mic, amesteca pana cand zaharul se dizolva. Apoi, incet incet, adauga mai mult zahar, in cantitati mici, pana cand nu se mai dizolva in apa.

(Apa ar trebui sa devina mai tulbure. Practic, ai creat o solutie saturata de zahar. Pentru asta este nevoie de un raport de 3 la 1, in ceea ce priveste zaharul si apa.)

Acesta este punctul in care poti adauga arome daca vrei.

Lasa in continuare apa pe foc, pana cand fierbe. Ia cratita de pe aragaz si asteapta sa se raceasca solutia.

Cufunda betisorul in solutie, apoi rostogoleste-l in zahar. Asteapta sa se usuce si pregateste borcanul. Toarna solutia in borcan si adauga colorant alimentar, daca vrei. Odata ce s-a uscat betisorul, pune-l in borcan si prinde-l cu un carlig de rufe, astfel incat betisorul sa nu atinga fundul borcanului. (Este important ca betisorul sa se fi uscat complet, inainte de a-l pune in borcan, astfel incat zaharul sa nu se dizolve in apa, ci sa creasca.)

bomboane

Iar acum incepe partea cea mai grea: asteptarea. Copilul tau va fi foarte entuziasmat sa verifice in fiecare zi cum creste zaharul cristalizat.

Este recomandat sa lasi betisorul cam o saptamana in borcan. Dupa ce il scoti, pune bomboana pe o farfurie, pentru a se usca, si gata!

Bineinteles ca, dupa o saptamana de asteptare si pentru faptul ca si-a facut propriile bomboane, aceste dulciuri vor fi cele mai delicioase din lume! Mai ramane doar sa faceti impreuna bomboane pentru toata familia.

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

 


Un comentariu la „Experiment delicios – Fa-ti propriile bomboane!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s