De la ce varsta de poate da piciul in tobogane pentru copii

De la ce varsta de poate da piciul in tobogane pentru copii

Zonele cu tobogane pentru copii sunt printre cele mai indragite din tot ce inseamna un loc de joaca. Insa cat de sigure sunt ele pentru prichindeii cei mai mici? Afla acum, la Parinti de Pici.

Dupa ce am vorbit despre siguranta in locuri de joaca pentru copii, la modul general, vrem sa iti atragem atentia si asupra unuia dintre cele mai folosite echipamente, anume toboganul. Ce poate fi mai frumos decat sa aluneci de sus pana jos, eventual sa prinzi si viteza si sa aterizezi cu un pic buf pe pamant? Sigur, micutii sunt absolut incantati si nu se mai satura, odata ce ajung in preajma unor tobogane pentru copii. Insa parintilor le cam sta inima in loc.

„Mergand aproape in fiecare zi la locul de joaca, toboganul a devenit un mare punct de atractie pentru fetita noastra, dar si o mare provocare pentru mine”, recunoaste Georgiana, mama de pici.

Problema noastra, a parintilor, cu aceste tobogane pentru copii este ca, pana ajung cei mici sus, ne imaginam o multime de scenarii, care mai de care mai infricosatoare. Si, pe masura ce toboganul este mai inalt, cu atat noi simtim pericolul mai mult.

Iata ce sugestii are mamica Georgiana pentru parintii care nu stiu de la ce varsta sa isi indrepte micutii spre tobogane.

Mergem la tobogane pentru copii mai tarziu

„Pana spre 1 an si jumatate, majoritatea copiilor nu sunt pregatiti sa se dea singuri pe tobogan, decat daca acesta e suficient de mic, si doar daca au langa ei un adult care sa ii supravegheze”, explica Georgiana.

Dupa 2 ani, tot este indicat sa fie un adult prin preajma, care sa il incurajeze pe cel mic. Fii atent(a), dar nu ii arata ca iti este frica pentru el, si intervino doar cand este vorba de o situatie periculoasa. Invata-l sa se tina de margini cand se urca si sa se aseze cand se da pe tobogan.

De asemenea, alege tobogane pentru copii cu marimi potrivite varstei piciului tau. Puteti creste inaltimea, pe masura ce mai creste si cel mic.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s