Cum poti contacta Avocatul Copilului

Cum poti contacta Avocatul Copilului

Dupa ce Avocatul Copilului a fost reglementat prin lege la inceputul anului, ca urmare a petitiilor celor care apara drepturile copilului, Romania a devenit a 36-a tara europeana cu o astfel de institutie. Iata ce actiuni intreprinde Avocatul Copilului si cum poate fi contactat.

Scopul principal al acestei institutii este de a apara drepturile copilului, asa cum sunt prevazute de legislatia in domeniu si de tratatele internationale.

Avocatul Copilului va primi si va solutiona plangerile individuale, facute direct de copii sau de reprezentantii acestora, fata de institutiile publice, din domeniul sanatatii, educatiei si protectiei sociale a copilului.

„Avem deja pe rol 17 petitii, 4 anchete demarate in tara. Iar copii, parinti, reprezentanti legali, dar si alte persoane interesate pot sesiza oricand abuzuri exercitate asupra copiilor”, a spus, intr-o emisiune Radio Romania Actualitati, Ioan Ganfalean, recent numit in functia de Avocat al copilului.

Pentru sesizarea institutiei, se poate trimite un e-mail pe adresa avocatul_copilului@avp.ro, se poate suna la numarul de telefon 021.312.71.34 sau la Birourile Teritoriale.

Actiuni intreprinse de Avocatul Copilului

Ioan Ganfalean a anuntat ca Avocatul Copilului a inceput investigatia in legatura cu  incidentul care a avut loc intr-un parc de distractii din Craiova, unde un copil de zece ani a cazut de la opt metri inaltime, in timp ce se dadea cu tiroliana. Sfoara care ii sustinea hamul s-ar fi rupt, iar parintii lanseaza acuzatii.

O alta investigatie privind respectarea drepturilor copilului  vizeaza Casa de Copii din Cisnadie.

Totodata, Avocatul Copilului se va concentra si pe situatiile de violenta asupra copiilor. Potrivit statisticilor, in Romania, 38% dintre parinti recunosc abuzul fizic asupra copiilor in familie, iar 63% dintre copii afirma ca sunt batuti acasa.

 

Odata sesizat in privinta abuzurilor asupra copiilor, de catre vecini sau  persoane care asista la actul de violenta, Avocatul Copilului poate formula cereri de chemare in judecata sau poate reprezenta  minorul in instanta.

Aceeasi procedura va fi si in cazul abuzurilor, violentei si exploatarii sexuale, exploatarii prin munca, traficului de finite umane, a neglijarii, precum si orice forma de violenta asupra copilului.

Avocatul Copilului, Ioan Ganfalean a mai anuntat ca, in colaborare cu alte institutii si ONG-uri, va derula o serie de programe in randul copiilor si adultilor, pentru mai buna constientizare a drepturilor pe care le au minorii.


Nu rata! Promotii grozave Chicco pregateste, de cele de Black Friday aminteste! Campanie valabila in magazine si online in perioada 07.12-31.12.2017
otter.ro

Lasă un răspuns