Cum faci gheata fierbinte

Lumea experimentelor este intr-adevar fascinanta. Noi ne-am convins inca o data de asta dupa ce am aflat de gheata fierbinte, un experiment pe care te incurajam sa-l incerci impreuna cu cel mic. Este usor de facut acasa, cu ingrediente pe care le ai in bucatarie. Asadar, scoate de prin sertare cele necesare si pregateste-te sa fii surprins de o reactie chimica aproape magica.

Materiale necesare:

  • 1 litru de otet
  • 60 grame de bicarbonat de sodiu
  • O cratita
  • Un pahar sau un borcan termorezistent
  • O farfurie
  • O lingura

Toarna otetul in cratita si presara peste el bicarbonatul de sodiu. Toarna bicarbonatul incet, putin cate putin, altfel risti sa faci un vulcan care erupe. Amesteca incet compozitia pana se topeste tot bicarbonatul. Ai obtinut astfel acetat de sodiu, un conservant folosit in industria alimentara.

Pune amestecul la gatit, pe aragaz. Tine cratina la foc mic pentru aproximativ o ora, pana se evapora apa. Asta inseamna ca nivelul amestecului ar trebui sa scada cu pana la 75%. Amesteca in compozitie cu o lingura in tot acest timp.

gheata-fierbinte

Ia cratita de pe foc, toarna amestecul in paharul sau borcanul de sticla termorezistenta si pune-l la frigider pentru 30-45 de minute, sa se raceasca. Intre timp, razuieste putin acetat de sodiu de pe peretii cratitei si pune-l in farfuria in care vei testa gheata fierbinte. Acesta va declansa procesul de formare a cristalelor de gheata.

Scoate solutia de la frigider. Manevreaz-o cu grija, caci orice miscare brusca poate declansa procesul de cristalizare.

Toarna solutia peste “firmiturile” de acetat de sodiu razuite de pe cratita si observa cum se formeaza gheata! Daca vei atinge gheata formata, vei simti ca e calda, de aceea i se si spune gheata fierbinte.

Daca vrei sa repeti experimentul poti sa topesti gheata si sa o iei de la capat cu intregul proces descris mai sus.

 

Daca ti-a placut acest experiment, iti recomandam sa incerci si altele asemanatoare: 

3 experimente cu gheata instant

Cum faci un vulcan care erupe

Cum faci un copacel din cristale de sare 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s