Ce faci cand copilul nu vrea la gradinita

Ce faci cand copilul nu vrea la gradinita

Cu siguranta vei sti cand copilul nu vrea la gradinita. Vor fi tipete, plansete, rugaminti de a ramane acasa. Cum iti convingi puiul ca gradinita chiar este un loc minunat pentru el? Descopera cateva sfaturi folositoare, acum, la Meditatii pentru parinti.

Chiar si pentru cel mai sociabil dintre copii, intrarea in colectivitate este un pas dificil. Presupune schimbare si presupune separare. Iar pentru micutii ceva mai timizi, mai introvertiti, foarte atasati de parinti sau care nu au fost pregatiti suficient, socul poate fi destul de mare.

„In primele luni de viata, intre parinti si copil se construieste o relatie de atasament, prin care, de fapt, copilul simte ca apartine cuiva si ceilalti ,care sunt in jur si care il ingrijesc, ii apartin lui”, explica dr. Carmen Anghelescu, doctor in psihologia copilului.

Cand acea relatie de atasament este intrerupta, aproape pe nerasuflate pentru cel mic, se ajunge la situatii in care copilul nu vrea la gradinita.

Cum eviti astfel de situatii? Afla acum, la Meditatii pentru parinti.

Cand copilul nu vrea la gradinita

Situatiile in care piciul tau ar putea avea probleme cu integrarea la gradinita sunt:

  • cand nu stie in ce loc va merge – du-l in vizita la gradinita, inainte sa inceapa sa mearga efectiv acolo, arata-i drumul, arata-i cladirea si gradina;
  • cand nu o cunoaste pe educatoare – mergeti impreuna si stati de vorba cu viitoarea educatoare, astfel incat prichindelul sa aiba ocazia sa o cunoasca si sa isi dea seama ca este o persoana de incredere;
  • cand nu discutati despre ce se va intamplapregateste-ti copilul din timp, spune-i ce va face la gradinita, cum se va juca si, mai ales, cand va veti revedea.

Cand copilul nu vrea la gradinita, incearca sfaturile de mai sus. Este foarte posibil sa dureze ceva pana ca cel mic sa se acomodeze, dar totul se va intampla cu mai multa bucurie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s