Anxietatea de separare

„Fetita noastra un scurt episod de anxietate pe la 8 luni, cand plangea de fiecare data cand dispaream chiar si doua secunde din raza ei vizuala. Mie initial mi-a crescut inima, vazandu-mi prezenta atat de dorita. Dupa cateva zile nu mi s-a mai parut insa atat de distractiv. Oricat ar fi fost de magulitor sa o vad ca vrea numai la mine in brate sau ca plange cand o las cu altcineva, chiar si cu tatal ei, m-a epuizat dorinta ei de a innoda cordonul ombilical.

I-am domolit usor teama jucandu-ma cu ea de-a Cucu-Bau in timp ce ma indepartam usor si continuand sa-i vorbesc sau sa-i cant chiar si atunci cand mergeam la baie. Am reusit chiar sa plec de acasa pentru cateva ore cu taticul ei, desi numai el stie cum a linistit-o. Deocamdata a depasit aceasta etapa, desi e posibil sa revina oricand in urmatoarele luni. Vedem atunci cum ii mai facem fata.”

Georgiana, mama de pici


Lasă un răspuns