Indrazneste sa primesti!

Cand copilul vine de la scoala cu un “Foarte Bine” sau cu nota 10, esti tentat sa-l recompensezi cu o prajitura sau cu un alt cadou. Oare e bine sa procedezi asa?
Interviu realizat cu Cristina Negut, trainer specializat in comunicarea prin metoda ESPERE, in cadrul emisiunii „Meditatii pentru parinti” realizata de Adriana Titieni.

A: E mare lucru sa stim sa primim si sa nu consideram ca suntem datori si ca trebuie sa dam ceva in schimb, atunci cand primim ceva.

C: Noi doua indraznim acum sa abordam subiectul “indraznim sa primim”. A indrazni sa primim, fara sa asteptam ceva in schimb, inseamna sa fim prezenti in relatie, deschis. Primim fara sa ne gandim imediat: “m-a laudat, cum pot sa-l laud si eu imediat, pentru ceva ce a facut bun?” sau “copilul mi-a daruit un desen cand s-a intors de la gradinita si ma gandesc sa fac repede o prajitura buna, ca sa-l recompensez”. In momentul in care procedam asa, de fapt facem un schimb si ceea ce am primit nu mai e primit si ceea ce el dat nu mai e dat, se anuleaza.

A indrazni sa primim relational inseamna sa indraznim sa asteptam deschis sa vina de la celalalt tot ce are de venit: mesaj, imbratisare, cuvant, cadou. Inseamna ca toate acestea sa vina pur si simplu catre mine, eu ramanand intr-o asteptare deschisa, nu in dorinta de a ma recompensa foarte repede sau in dorinta de a smulge. De exemplu, daca te gandesti ca “in sfarsit ai venit cu desenul asta” sau “in sfarsit ai luat 10, de cand asteptam” inseamna ca tu ai primit doar acel 10, nu si trairea copilului.

Cred ca in relatia parinte-copil este esential sa primim trairea copilului cand ne aduce un mesaj. Uneori copiii ne pot adduce, de exemplu, refuzurile lor, pe care nu le primim cu multa liniste. Ne intrebam atunci: “Oare de ce refuza? Ce nu fac eu bine? Oare ce i s-a intamplat?”. Incepi sa te gandesti la tot felul de lucruri, cand, de fapt, tot ce ar trebui sa facem este sa primim pur si simplu mesajele copiilor – chiar si pe cele care exprima refuzuri – ca pe niste puncte de vedere ale acestora si sa ne intrebam ce credem despre acele lucruri, despre acele situatii.

A: Uneori nu stim sa primim, fiind in asteptarea rezultatelor pozitive ale copiilor nostri. Cum poate un parinte sa invete sa primeasca cu deschidere, sa fie binevoitor si fericit, fara sa se simta obligat sa-l recompenseze pe copil?

C: Noi am fost crescuti intr-un sistem in care, daca am primit ceva, imediat trebuia sa dau ceva inapoi. Dar a primi in felul acesta inseamna sa anulezi pur si simplu ceea ce ai primit, nedandu-ti voie sa ai sentimente reale in momentul in care primesti, altele decat cele de datorie. In clipa cand gandesc asa eu dispar din relatie si trebuie sa-mi dau seama ca mesajul celuilalt nu ajunge la mine pentru ca eu nu ma gandesc la mesajul lui, ci la cum sa fac sa-l recompensez. Deci, practic, eu nu sunt prezent in acel moment in relatie ca sa pot primi, n-am bratele deschise ca sa primesc pur si simplu ce-mi ofera celalalt.

E foarte important sa-mi dau voie mie sa primesc ce vine de la celalalt, sa ma ascult si sa-mi dau sema ce simt fata de ce am primit. Abia apoi pot sa ma gandesc la ce simt ca trebuie sa fac fata de cel de la care am primit.
Pentru ca “a primi relational” nu se face anuland imediat gestul ce ti s-a facut, gandindu-te ce sa dai in schimb.

[page]

A: Nu e relational, spune Jacques Salome, sa construiesc imediat strategii despre cum sa rasplatesc copilul pentru notele bune primite la scoala, pentru faptul ca si-a facut curat in camera. Dar cum pot totusi sa-i multumesc, daca simt nevoia sa-i multumesc?

C: Ii pot multumi abia dupa ce eu traiesc sentimentul de bucurie (ex: dupa un semestru intreg in care l-am batut la cap sa-si faca ghiozdanul de seara, acum este o saptamana intreaga de cand isi face singur ghiozdanul, fara sa-i reamintesc). Dupa ce descoperi si constientizezi acest sentiment sincer de bucurie poti sa te gandesti si la modalitatea de a-l recompensa. Dar sentimentul de bucurie trebuie sa fie sincer, necomandat. Pentru ca, din pacate, oamenii isi pun de multe ori masti cu sentimente comandate, se uita in ochii celuilalt si se gandesc ce ar vrea acesta sa vada; iar unii poarta atat de mult aceasta masca incat e nevoie de timp pentru a ajunge la sentimentul real pe care il naste un gest, un mesaj, un cadou.
Dar parintii nu ar trebui sa faca asta in relatia cu copiii lor.
Ideea e sa am aceasta disponibilitate de a primi, prin atentia pe care o acord fiecarei relatii, prin deschiderea pe care o am pentru fiecare relatie. Iar eu cred ca acest “a primi” relational se poate invata si trebuie invatat, pentru ca in cultura noastra “a primi” inseamna uneori “ti-am dat pentru ca astept”.

A: Cred ca la noi, din nefericire, relatia parinte-copil functioneaza in continuare foarte mult pe acest principiu: “iti ofer cursuri de sport, de limbi straine, iti ofer prajituri.. pentru ca eu astept sa fii bun, cuminte si ascultator”. Ce le-ai spune parintilor care procedeaza in acest mod?

C: Daca tot ce este oferit in exemplele date de tine este oferit pentru ca parintii sunt dispusi sa ofere aceste lucruri pentru ca pur si simplu asa vor sa faca (si nu-i deranjeaza sa primeasca un NU din partea copilului), atunci este foarte bine. Dar daca aceste lucruri sunt oferite copilului asteptand ca el sa faca ceva in schimb, atunci il constrang sa faca sau sa fie cum vrea parintele. Trebuie sa dau pentru ca simt ca vreau sa recompensez sau dau sau sa stimulez copilul.

A: Cu alte cuvinte, e vorba despre a indrazni sa primesti fara sa pervertesti primirea. Pentru ca aproape tot ce ni se intampla zi de zi se incadreaza in gandirea “asa trebuie sa fie”/ sau “asa se face” sau “ce eforturi am facut eu pentru a te inscrie la acest curs, iar tu nu-l primesti cum trebuie”. Ce inseamna, de fapt, “nu-l primesti cum trebuie” spus copilului?

C: Poate sa inseamne ca “nu-l primesti asa cum ma astept eu, nu-mi oferi recunostinta pe care o astept, nu ai rezultatele pe care le doresc eu, nu esti la inaltimea asteptarilor profesorului si altele. Toate acestea sunt asteptari, iar asteptarile sunt fireste, normale. Problema se pune insa altfel: cat de mult ma intuneca aceste asteptari atunci cand trebuie sa primesc de la celalalt si cat de mult aceste asteptari revin, creativ, in relatia cu copilul meu, pentru ca eu vad important ceea ce-i ofer.

A: Copilul s-ar putea sa se simta uneori sufocat de aceste asteptari. Am auzit de o fetita care spunea: “Cat de mult mi-as fi dorit ca mama mea sa ma lase sa-mi doresc un anumit lucru, in loc sa anticipeze intotdeauna ceea ce mi-ar fi putut placea mie la un moment dat”. Iar lucrul acesta se intampla din prea mult bine; sau, altfel spus, “mai binele” devine, uneori, dusmanul binelui.

In concluzie, trebuie sa primim de la copiii nostri ceea ce ei ne ofera, sa daruim pentru ca am invatat sa daruim fara sa avem asteptari sa primim ceva in schimb.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s