Copil peste 7 ani
Copii dificili? Sau parinti dificili?
de psiholog Lizetta Mihaila

Vi s-a intamplat vreodata ca o persoana sa va spuna ca aveti un copil dificil? Cum ati reactionat sau cum veti reactiona daca veti fi pusi intr-o asemenea situatie?

Ati raspunde astfel: “ Doamna profesoara/invatatoare/educatoare, copilul meu este un copil ca toti ceilalti, doar ca aveti o relatie dificila cu el! Haideti sa rezolvam impreuna cauzele care au generat aceasta relatie si sa analizam conflictul!”

Nu exista copil dificil, ci doar o neconcordanta de adaptare dintre el si cerintele mediului. Datorita lipsei de timp ori neimplicarii, de multe ori ajungem la conflicte sau ne incarcam nervos fara sa ne concentram pe ceea ce ne-ar fi de folos. Daca cel mic nu vrea sa-si scrie tema ori nu vrea sa stranga jucariile, refuza s-o salute pe vecina, nu se spala pe dinti, il certam, il pedepsim, iar daca asemenea activitati au loc si in prezenta altor persoane, intervine si gandul ,,Oare ce or sa spuna? Ce or sa creada despre mine?” In avantajul nostru si al copilului este sa facem un pic abstractie de cei din jur si sa stabilim o relatie buna cu copilul, sa nu mai fie nevoie sa-i repetam permanent ceea ce trebuie sa faca, sa se integreze cu usurinta.

Exista situatii in care copilul nu se poate adapta mediului scolar, din diverse motive.
- In cazul in care copilul este calm, rabdator, verifica ipotezele de mai multe ori, isi cantareste raspunsurile, se va adapta mai greu la un grup/clasa cu elevi cu un temperament coleric sau sangvinic, care se grabesc sa raspunda la intrebari, sa se implice intr-o sarcina. De aceea, copilul ,,incet” va fi considerat dificil, greu de abordat, inadaptabil si se va face tot posibilul sa fie eliminat din grup, daca se poate.

- Un alt exemplu este cel al copilului care incearca sa se impuna, doreste sa fie ascultat, sa aiba ultimul cuvant, nu acccepta propunerile celorlalti si refuza sa participe la diverse activitati. Cadrele didactice il considera dificil, prietenii incearca sa se distanteze de el, iar parintii nu stiu cauza, iau masuri drastice, dar care au rezultat pe moment. Acest gen de copil este tipul de persoana la care puterea vointei este canalizata in sensul de a se mobiliza si impune in fata celorlalti si nu de a coopera. De aceea parintii au rolul sa-l invete cum sa-si foloseasca propria ambitie, sa uzeze de puterea vointei in activitatile necesare. De exemplu atunci cand participa la un concurs, olimpiada, intrecere si este nevoie de mentinerea capacitatilor unui efort voluntar.

Copilul dificil este numit astfel in cazul in care el refuza sa se conformeze unor reguli ori nu le face fata din diverse motive (este o persoana inceata, se concentreaza mult mai greu, nu are o motivatie precisa, etc). De aceea, trebuie luate in considerare relatiile copilului cu cei din jur, nemultumirile legate de anumite persoane, motivul refuzului, dupa care discutat si explicat in legatura cu responsabilitatile si drepturile pe care le are fiecare copil in functie de varsta si sa-i precizam care sunt consecintele unui comportament neadecvat.

Un cadru didactic inzestrat cu tact pedagogic trebuie sa identifice tipurile de elevi din care este compusa clasa si sa reactioneze astfel incat sa capteze atentia si interesul tuturor. Exista elevi cu dificultati emotionale sau comportamentale, dificultati care pot fi rezolvate, dar cu conditia ca elevul sa se implice, iar profesorul sa actioneze corect. De aceea, pe langa dezvoltarea intelectuala, cadrul didactic are in vedere si rezolvarea conflictelor afective ale elevilor anxiosi, elevilor perfectionisti sau cu dificultati de comportament: elevii agresivi, cu comportament opozitional, ori elevi cu slabe competente sociale. Parintii ajuta, indruma si completeaza munca educatorilor, iar rezultatele vor fi foarte bune.