Copil 3-7 ani
Ma iubeste? Nu ma iubeste?
de psiholog Lizetta Mihaila

Cel putin o data in viata v-ati pus aceasta intrebare si raspunsul a fost destul de greu de gasit, poate chiar deloc. Permanent avem nevoie de afectiune, de aprobarea celor din jur, de incurajare, chiar si printr-un zambet, de COMUNICARE si DRAGOSTE.

Dar cand apare afectiunea aceasta dupa care tanjim cu totii? Ea se iveste inaintea cunoasterii. Cand relationam cu cei din jur, ,,judecam” in primul rand dupa sentimente, trairi, emotii si abia dupa aceea dupa ratiune.

Indiferent de varsta, toti avem nevoie de afectiune, iar toate acestea ne ajuta sa ne autocunoastem – sa intelegem cine este eul nostru. La varste fragede, copilul se priveste in oglinda si noi il ajutam sa inteleaga ca persoana respectiva este de fapt el (face cunostinta cu eul fizic). Mai tarziu, in functie de comportamentul sau de aprecierile celor din jur, isi va reprezenta propria fiinta (eul psihic). Cu eul social facem cunostinta prin intermediul limbajului, care exprima insusirile pozitive si negative si prin care suntem apreciati/dezaprobati si acceptati/neacceptati de ceilalti.

Eul nostru va pastra intotdeauna o componenta afectiva, dar si motivationala de baza, si anume stima de sine. In functie de gradul ei de manifestare, iau nastere diverse relatii cu celelate persoane. Relatiile interpersonale ofera ocazia de a trai unii prin altii, de a ne autodepasi, de a ne comporta adecvat cu cei din jur.

In copilarie, principalii ,,responsabili” in ceea ce priveste formarea unei imagini corecte de sine a copilului sunt rudele apropiate si cadrele didactice. Cel mai important este insa sa pastram masura in tot ceea ce spunem copiilor, in ceea ce ii invatam si permanent ei sa stie sa se autoaprecieze. Pentru ca asa ia nastere stima de sine, adica atitudinea pozitiva sau negativa fata de propria persoana, modul in care copilul se simte capabil, important sau invers - incapabil, neputincios, etc.

Copilul trebuie sa constientizeze ca nu intotdeauna totul iese nemaipomenit, totul este extraordinar, ci exista si cazuri in care mai gresim, din nestiinta, neatentie sau diverse alte motive. Ce bine ar fi daca si noi adultii ne-am recunoaste mai des greselile si am trece mai usor peste reprosurile celorlalti, care de multe ori ne pot ajuta sa ne indreptam. Astfel ne vom forma o imagine de sine corecta si ne vom aprecia la adevarata valoare.

Daca insa nu cunoaste si ,,reversul medaliei”, iar stima si imaginea de sine este exacerbata, copilul este excesiv de multumit de el, nu are simt autocritic, in cazul unui esec, unei nerealizari sau cand primeste critici, acestea sunt traite la cote maxime si vor avea consecinte pe lunga durata.

Exista si extrema cealalta, cand un copil este nemultumit de el, nu are incredere in fortele proprii, adica are o stima de sine scazuta. Daca a fost permanent criticat, subapreciat, jignit prin fraze de genul ,,Nu esti bun de nimic!”, ,,Nu o sa reusesti sa rezolvi problema singur!’’, ,,Nu te duce capul sa retii poezia!’’ , ,,Ma dezamagesti!’’, copilul va deveni un introvertit, se va inchide in ,,carapacea’’ sa, relatiile cu cei din jur vor fi limitate si vor aparea multe alte consecinte negative.