5 sfaturi pentru a nu mai intarzia la serviciu

Esti in intarziere mereu la intalniri sau sedinte? Decat sa iti faci mustrari de constiinta, mai bine urmeaza aceste sfaturi, pentru a nu mai intarzia la serviciu.

Pentru multi dintre noi, dimineata este un moment greu al zilei. Cu atat mai mult este pentru parinti. Intre amanarea alarmei de la ceas, pregatirea micului dejun pentru familie, spalat si imbracat, ziua pare ca nu are suficiente ore. Si, cand te mai gandesti ca pot aparea atatea situatii neprevazute, nu este de mirare ca se intampla sa fii in intarziere.

De aceea, pentru a-ti organiza mai bine timpul de acum inainte, iti propun 5 sfaturi usor de urmat:

  • Ia in considerare toate activitatile

Cand iti faci programul de dimineata, adesea omiti sa pui la socoteala mici evenimente, cum ar fi traficul din oras, scosul copiilor din casa sau chiar propria trezire. De exemplu, chiar daca ti-ai setat alarma sa sune la 07:00 dimineata, vor mai trece 10-15 minute pana te trezesti efectiv. Ia-le si pe acestea in calcul. Sau, pentru trafic sau pregatirea copiilor, adauga 5 minute la fiecare activitate. In alte cuvinte, planifica imprevizibilul.

  • Fereste-te de activitatile facute in graba

Iti pot spune din experienta proprie ca, intre momentul in care imi setam alarma la ceas si trezirea efectiva, treceau vreo 20 de minute pana ma ridicam din pat. De ce? Pentru ca tot amanam alarma. Ceea ce se intampla era un haos zilnic, in urma caruia oricum ajungeam la serviciu in intarziere. Si nu merge nici sa reduci timpul activitatilor de dimineata, pentru ca vei avea senzatia ca esti mereu pe fuga. In schimb, o rutina sanatoasa de dimineata cere anumite sacrificii, cum ar fi culcatul mai devreme.

  • Reformuleaza-ti planurile

In loc sa gandesti „Trebuie sa fiu la sedinta la ora 09:00”, reformuleaza astfel: „La ora 09:00 incepe sedinta.” Este o diferenta majora intre cele doua exprimari, intre a ajunge la limita (sau in intarziere) si a fi deja in sala, pregatit(a). In plus, elimina cuvantul „trebuie” din vocabular, chiar si atunci cand vorbesti de timpul tau – „trebuie” nu face decat sa puna presiune pe tine.

  • Obisnuieste-te sa planifici in avans

De multe ori, te trezesti ca esti in intarziere din cauza ca nu te-ai gandit dinainte la ceea ce ai de facut in ziua respectiva. In loc sa cauti in agenda ceea ce ai de facut in ziua respectiva, pe ultima suta de metri, incearca sa iti creezi un nou obicei: verifica-ti agenda cu o seara inainte si planifica-ti in minte cat timp ai avea nevoie pentru fiecare activitate.

  • Pune-te in pozitia celui care asteapta

Daca iti este greu sa urmezi pasii de mai sus, incearca sa te pui in locul celui care te asteapta atunci cand esti in intarziere. Alege un eveniment pentru care sa te asiguri ca ajungi mai devreme, apoi asteapta-i pe ceilalti. Cum te face sa te simti asta? Observa-ti reactiile – faptul ca nu mai ai sentimentul de vinovatie sau ca te simti mai calm(a).

Cand ai intarziat cel mai mult vreodata si de ce?

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

 


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s