5 idei de activitati creative cu pinguini

Daca am face un top al animalelor considerate cele mai simpatice, pinguinii ar iesi, probabil, pe unul din primele locuri. Copiii, cel putin, indragesc foarte mult aceste pasari imbracate parca in frac.

Pentru ca pe 20 ianuarie este Penguin Awareness Day (potrivit Daysoftheyear.com), adica Ziua Constientizarii Pinguinilor, iti propunem sa-ti dedici zilele acestea putin mai mult timp pentru a-i vorbi copilului tau despre pinguini.

Puteti citi carti cu personaje pinguini, puteti juca Pinguinii pe gheata sau va puteti uita la filme cu pinguini. De asemenea, va puteti concentra asupra unui proiect de lucru manual inspirat de adorabilele animale de la Polul Sud. Noi ne-am distrat cand am realizat primul nostru pinguin inimos din hartie, dar am strans mai jos si alte idei  care sa te inspire:

Pinguini din hartie 

Ca sa faci acesti simpatici pinguini ai nevoie de hartie alba, neagra si portocalie, de lipici si foarfeca. Poti inlocui hartia neagra cu doua role de carton de la hartia igienica sau de la prosoapele de bucatarie, pe care sa le vopsesti apoi cu negru si sa le lipesti unul de altul.

Pinguini din PET-uri

E foarte usor sa obtii pinguini „la sticla”. Ai nevoie de cateva bidoane de plastic (0,5 litri), vata sau bucati de hartie mototolita sa umpli bidoanele, putina hartie neagra pentru aripi si pentru cap, niste ochisori mobili, un cioc mic de hartie, niste labe pe care le poti decupa din hartie galbena. Optional, le poti croi pinguinilor tai de plastic niste caciulite si fulare din fetru, sa le tina de cald.

Pinguini pe maini de hartie

Pinguinii improvizati pe maini de hartie arata putin ciudat, dar sunt interesanti si usor de facut: deseneaza conturul mainilor copilului tau pe o coala de hartie neagra, decupeaza-le si lipeste in mijlocul manutelor de hartie cate o discheta demachianta sau un cerc de fetru. O pereche de ochisori mobili si un cioc mic portocaliu sunt ultimele detalii de lipit pe chipul acestui pinguin original.

Pinguini pe urme de talpi 

Foarte mult ne place cum a iesit acest pinguin dintr-o urma de talpa de copil. Prichindelul tau se va distra (si chiar s-ar putea sa se gadile putin) cand ii vei picta talpile in negru si alb, ca sa i le amprentezi pe o coala de hartie. Urma lasata chiar va aduce cu un mic pinguin, iar daca ii vei lipi si doi ochisori si un cioc va deveni chiar adorabil.

Pinguini din linguri de plastic

Cat de repede poti transforma o banala lingura de plastic intr-un pinguin! Ai nevoie fie de hartie neagra si portocalie, fie de fetru, din care sa decupezi un mic pinguin oval. Taie apoi in partea de jos a pinguinului o mica fanta de circa 1 cm, cat sa intre pe acolo o lingura de plastic.  Mai trebuie sa lipesti niste ochi, un cioc si o pereche de labute portocalii si ai obtinut o marioneta adorabila, pe care sa o folosesti la improvizat jocuri si povesti.

Surse: www.easypeasyandfun.com, www.thebestideasforkids.com


otter.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s